Camelia Potec, concluzie clară la final de 2025: "David Popovici e sportivul anului în România"
Publicat 21/12/2025 la 15:35 GMT+2
Preşedinta Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern (FRNPM), Camelia Potec, a declarat pentru AGERPRES că 2025 a fost un an extraordinar, cu multe provocări şi competiţii, inclusiv găzduirea Mondialelor de juniori la Otopeni, dar şi un an de sărbătoare în care s-au marcat 95 de ani de la înfiinţare.
David Popovici, la 20 de ani! Retrăim împreună cursa de aur olimpic de la Paris 2024
Sursa video: Eurosport
''A fost un an extraordinar, cu multe provocări, cu multe evenimente, cu multe competiţii, dar şi un an de sărbătoare pentru noi - anul acesta am împlinit şi 95 de ani de la înfiinţare - dar şi Mondialele de înot pentru juniori, organizate Otopeni. A fost un an greu, dar un an cu multe reuşite. Din punct de vedere al rezultatelor, pot spune că la toate competiţiile ne-am depăşit obiectivele pe care le-am stabilit la început de an. Din punct de vedere al competiţiilor organizate, cireaşa de pe tort - Campionatele Mondiale de juniori la înot, care au fost găzduite pentru prima oară în România, o ediţie de succes, cu multe recorduri din punct de vedere al ţărilor participante, al sportivilor calificaţi şi bineînţeles şi cu rezultate pentru noi, pentru România. Din punct de vedere al rezultatelor, amintim Campionate Mondiale de seniori, cu rezultatele extraordinare ale lui David Popovici, Campionate Europene Under-23, cu cele trei medalii de aur ale sportivilor noştri David şi Denis Popescu, plus cele de la Europenele şi Mondialele de juniori'', a declarat Camelia Potec.
''Avem medalii şi la pentatlon, chiar dacă la nivel de juniori acum, peste 10 medalii câştigate anul acesta. La sărituri, chiar dacă nu putem spune că sunt extraordinar de multe medalii, ne gândim şi avem în plan ca să dezvoltăm mai mult acest sport, având în vedere că de anul viitor, pe lângă cele două bazine de la Otopeni şi Bacău, singurele de sărituri în apă din România, îl vom avea şi pe cel de-al treilea, la Cluj. Încercăm şi sperăm ca bugetul să ne permită anul viitor să dezvoltăm şi înotul sincron sau artistic, cum se numeşte acum. Îmi pare rău că n-am reuşit anul acesta să dezvoltăm aşa cum ne-am propus înotul sincron sau artistic. Este un sport foarte frumos şi chiar se organizează câteva cupe în România cu peste 100 de sportive, chiar dacă există şi mixt acum. Aici avem un potenţial foarte mare, chiar dacă probabil vom începe cu nivel de juniori. La înot în ape deschise, unde avem o strategie, să vedem dacă ne şi reuşeşte, sperăm să calificăm un sportiv la următoarea ediţie a Jocurilor Olimpice'', a adăugat campioana olimpică de la Atena.
Bugetul destinat organizării Campionatelor Mondiale de juniori de la Otopeni a fost deblocat cu doar puţin timp înainte de competiţie, ceea ce a ridicat pulsul organizatorilor de la federaţie, confruntaţi cu posibilitatea anulării evenimentului.
''Da, au fost au fost multe discuţii şi probleme financiare. Şi anul acesta am avut tot felul de discuţii din punct de vedere al bugetului necesar organizării Campionatelor Mondiale de înot pentru juniori, un buget pe care l-am l-am primit cu doar câteva zile înainte. Dar una peste alta, noi ne bucurăm că am reuşit să-l realizăm şi nu numai că am reuşit, pentru că noi nu mergem pe principiul să bifăm doar aşa o competiţie, ci am reuşit să-l organizăm la nivel foarte înalt. Asta în urma feedback-ului extrem de pozitiv şi bun din partea atât a World Aquatics, cât şi al tuturor celor care au venit în România. Un număr record şi pentru ţara noastră, dar şi pentru federaţia internaţională. La nivel de juniori, 123 delegaţii venite şi cu noi 124 în total. Cred că şi la nivel de ţară putem spune că este evenimentul cel mai mare organizat din toate domeniile, care a adus laolaltă un număr atât de mare de ţări în România. Nu cred că mai există un alt eveniment, de orice fel organizat în România, care să fie adus la noi 123 de ţări'', a precizat Potec.
FRNPM nu va organiza vreo competiţie internaţională în 2026, în care toată atenţia se îndreaptă către Anul ''Nadia Comăneci'', care va celebra 50 de ani de la nota perfectă primită la Montreal, la JO 1976.
''Bineînţeles că ne dorim să mai organizăm în România şi să primim organizarea, adică să depunem documentaţia necesară şi să câştigăm, să primim organizarea altor competiţii, dar momentan nu a mai depus nimic. Aşa că pentru 2026, cel puţin la nivel de campionate europene, campionate mondiale nu am depus nimic şi nu vom organiza nimic în România anul viitor. A fost un an foarte obositor. Se anunţă un an greu din punct de vedere financiar în 2026 şi am spus că suntem şi noi la unison cu toţii şi încercăm să facem economii, să ne axăm doar pe pregătirea sportivilor noştri şi să organizăm doar campionate naţionale, nu internaţionale. Plus că anul 2026 este un an pentru sport în România. Este Anul 'Nadia Comăneci' şi trebuie să o sărbătorim pe Nadia aşa cum merită şi aşa cum se cuvine'', a spus fosta cvadruplă campioană europeană.
Pentru 2026, principalele obiective ale FRNPM rămân participarea la cele mai importante competiţii şi câştigarea de medalii.
''Zilele acestea organizăm cursul de perfecţionare a antrenorilor la Cheile Grădiştei, unde avem aproximativ 100 de antrenori care sunt pasionaţi şi îşi doresc să se perfecţioneze. Avem lectori şi de afară. Trebuie să ne punem la punct şi pe partea aceasta cu inteligenţa artificială, cu partea de cercetare foarte mult şi investim foarte mult şi din acest punct de vedere să perfecţionăm antrenorii. Vrem ca ei să devină din ce în ce mai buni, din ce în ce mai motivaţi şi mai mai performanţi. Şi este adevărat că am stabilit nişte obiective aşa cum ne-am obişnuit şi cum i-am obişnuit pe toţi românii: să câştigăm medalii la toate competiţiile din vara anului următor. În funcţie de bugetul pe care îl vom primi şi câţi sportivi vom putea susţine de la toate sporturile, pentru că vorbim de nataţie şi pentatlon modern, un buget care, sperăm noi, să fie măcar la fel ca cel din 2025. La nivel de seniori avem Campionatele Europene care au loc la Paris, târziu, în vara anului anului viitor, avem Campionate Europene de juniori şi în toamnă-iarnă, Campionate Mondiale în bazin scurt. Nu avem Mondiale de seniori în bazin olimpic'', a spus Camelia Potec.
Calificările olimpice vor începe în 2027, tot pe bază de baremuri, dar timpii sunt mult mai exigenţi decât în campania pentru Paris 2024. Ţinta este calificarea a mai multor sportivi ca la JO 2024, unde am fost reprezentaţi de trei înotători.
''Calificările nu au început încă, vor începe în 2027. La începutul anului 2027 vom avea şi noi competiţii şi sperăm să primim acreditarea pentru a organiza în România competiţii acreditate de către World Aquatics de calificare pentru Jocurile Olimpice. Dar putem să spunem că recent au ieşit baremurile de calificare, timpi care sunt mult mai puternici decât la ultima ediţie ale a Jocurilor Olimpice, cea de la Paris. Dar asta nu înseamnă că ne-am speriat şi probabil vom avea o primă discuţie acum, la cursul de perfecţionare a antrenorilor, despre potenţialul sportivilor şi un număr de calificări pe care îl estimăm, dar este clar că numărul acesta ne dorim şi cu siguranţă va fi mai mare decât cel de la ultima ediţie. Avem în momentul de faţă peste opt sportivi care au potenţial, vorbesc inclusiv de juniori. Acum există un lot olimpic din care face parte, bineînţeles, David Popovici, dar probabil că va fi mărit începând de anul viitor cu cei care vor fi aproape sau care deja au înotat nişte timpi mai buni decât aceste baremuri de calificare. Dar nu poate fi considerat niciun sportiv calificat, chiar dacă a îndeplinit baremul de calificare, până la începutul anului 2027. Lotul se poate face înainte, dar asta probabil şi în funcţie de bugetul COSR şi în funcţie de diferite discuţii de la mai multe sporturi. Se va face o strategie şi vom vedea cine se va putea alătura loturilor olimpice, loturi olimpice care în momentul de faţă există la sporturile cu sportivi care au luat medalii la ediţia de la Paris'', a precizat Potec.
Sportivii cu barem B pot participa la JO 2028, numai dacă primesc invitaţie de la World Aquatics, la finalul calificărilor.
''La fiecare probă există barem A şi barem B. Cei care îndeplinesc baremul B se pot califica doar la sfârşit, în cazul în care vor primi invitaţie, în funcţie de numărul de sportivi total înregistraţi. Aceşti sportivi cu barem B vor primi răspuns doar cu o lună înainte de Jocurile Olimpice, când se închid calificările, în funcţie de numărul de sportivi calificaţi. Până acum nu am refuzat niciodată pentru că s-a mers pe invitaţie de barem B la fete care erau junioare şi nu aveam nicio fată calificată. Şi atunci a mers acea junioară care a avut barem B şi care a fost invitată tocmai pentru că avea potenţial. Am considerat că e bine pentru experienţa proprie. N-am refuzat niciodată, dar într-adevăr întotdeauna am primit invitaţii pentru categoria unde nu aveam sportiv calificaţi. Nu am avut posibilitatea să ne aşezăm să discutăm exact pe baremuri, doar am făcut o mică comparaţie între ce a fost la Paris şi ce este acum. E mult mai greu acum, dar din ce am văzut şi ce ştiu, la timpii pe care i-au înregistrat sportivii noştri anul acesta eu estimez undeva la şase-opt sportivi care au potenţial real de calificare'', a precizat preşedinta FRNPM.
David Popovici, dublu campion mondial şi dublu campion european Under-23 în 2025, este cel mai bun sportiv, atât la nataţie, cât şi pe plan naţional.
''Vom premia cei mai buni sportivi la începutul anului viitor. Trebuie să vedem, pentru că încep cantonamentele din luna februarie, ba la altitudine, ba la nivelul mării. În funcţie de aceste cantonamente vom vedea când vom face gala celor mai buni sportivi. Dar nu este un secret pentru nimeni - David Popovici, care este şi sportivul anului în România. Vom avea premiaţi şi la juniori şi la celelalte sporturi sărituri în apă şi pentatlon. David rămâne, să zic aşa, un om extraordinar. Lăsând la o parte partea sportivă, despre care bineînţeles nu mai avem ce să discutăm, este un om extraordinar, un sportiv de excepţie şi cel mai important este un sportiv care munceşte foarte, foarte mult. Dacă la început în 2022 era deja dublu campion mondial, pentru multă lume din afară a fost o surpriză, dar el a arătat că a rămas cu picioarele pe pământ şi îşi vede în continuare de ceea ce iubeşte să facă, şi anume de înot. Este adevărat că în această vară a avut nevoie de o vacanţă mai lungă, lucru de care noi ne-am bucurat pentru că am înţeles că de asta are nevoie. S-a reîntors la sfârşit de octombrie în bazin şi chiar zilele trecute am aprobat planul de pregătire cu tot ce înseamnă pregătire, recuperare, competiţii la care participă şi obiectiv final, bineînţeles Campionatele Europene de seniori de la Paris'', a spus Camelia Potec, realeasă în iunie pentru un al patrulea mandat la conducerea federaţiei.
David Popovici va organiza ediţia 2026 a evenimentului Sprint With The Stars Romania la bazinul din Otopeni, în data de 17 ianuarie, care se va desfăşura în premieră în afara Regatului Unit.
''Sprint With The Stars Romania nu este o competiţie pe care o organizăm noi. Da, am ajutat la partea de organizare şi partea de cronometraj şi alte lucruri necesare din punct de vedere al organizării datorită experienţei şi nevoilor avute de organizatorii acestei competiţii. N-aş vrea să vorbesc mai mult. Este un eveniment nou şi pentru noi. Eu n-am participat la cel din Anglia niciodată. Rămâne să vedem. Este clar că e foarte important ca înotătorii mici să cunoască sportivii care sunt deja consacraţi şi aici nu vorbesc de David, pentru că pe David l-au mai văzut, dar şi alţi sportivi, campioni sau medaliaţi olimpici şi mondiali, să-i vadă în bazin, să-i cunoască şi să înoate, pentru cei care se califică în finală, alături de ei. Dar nu cunosc mai multe amănunte despre această competiţie la care am înţeles, se înoată doar probe de 50 m. Este o competiţie atipică, e vorba doar de o zi şi trebuie să vedem şi noi, dar este clar că este o competiţie, spectacol, să zic aşa. Dar nu ţine de ceea ce facem noi pentru sportul de performanţă'', a explicat vicepreşedinta COSR.
La Mondialele din Singapore, David Popovici, campionul olimpic la 200 m liber, a cucerit aurul atât la 100 m liber, cât şi la 200 m liber.
Tot la Mondiale, Constantin Popovici a cucerit medalia de bronz la sărituri de la mare înălţime (27 m). El a devenit şi vicecampion în sezonul 2025 al Seriei Mondiale Red Bull Cliff Diving.
David Popovici a cucerit medaliile de aur în probele de 100 şi 200 metri liber, la Campionatele Europene de înot Under-23 de la Samorin (Slovacia), dar şi un bronz în proba de 50 m liber. O altă medalie de aur a fost adusă de Denis-Laurean Popescu în finala probei de 100 m fluture, la care se adaugă bronzul de la 50 m fluture.
Daria-Măriuca Silişteanu şi Robert-Andrei Badea au cucerit medaliile de aur în probele de 100 m spate şi respectiv 400 m mixt, la Campionatele Europene de înot pentru juniori de la Samorin (Slovacia), în timp ce Robert-Andrei Badea a câştigat medalia de argint în proba de 200 m mixt. Medalii de bronz au fost obţinute de Daria-Măriuca Silişteanu, în proba de 50 m spate, iar Aissia-Claudia Prisecariu, la 200 m spate. Andrei-Theodor Proca s-a clasat pe locul al patrulea în proba de 800 metri liber
Înotătorul român Patrick-Sebastian Dinu a ocupat locul patru în proba de 100 m liber, la Jocurile Mondiale Universitare de Vară - FISU 2025, din regiunea Rin-Ruhr (Germania), în timp ce Rebecca-Aimee Diaconescu s-a clasat pe locul 5 în finala probei de 800 m liber.
La Festivalul Olimpic al Tineretului European, ediţia de vară, de la Skopje (Macedonia de Nord) şi Osijek (Croaţia), două medalii au fost obţinute de înotători, Luca Marinescu - aur la 200 m liber şi Cezar Stoica - bronz la 400 m mixt.
Sportiva română Daria-Măriuca Silişteanu a cucerit medalia de argint în proba de 100 m spate, la Campionatele Mondiale de înot pentru juniori de la Otopeni, în timp ce înotătorul român Robert-Andrei Badea, campionul european en titre, a obţinut bronzul în proba de 400 m mixt. Darius-Ştefan Coman s-a clasat pe locul 6 în finala probei de 200 m bras, iar Daria Asaftei s-a clasat pe locul 5 în finala probei de 200 m bras.
Darius-Ştefan Coman s-a clasat pe locul al cincilea în finala probei de 200 m bras, la Campionatele Europene de înot pentru seniori în bazin scurt (25 metri) de la Lublin (Polonia), în timp ce Denis Popescu a fost al cincilea la 100 m spate şi respectiv al şaptelea în finala de la 50 de metri fluture. Daria Asaftei a fost a şasea la 200 m bras feminin.
Sursa: Agerpres
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo