Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

David Popovici, recompensat de Liga Europeană de Natație! Câți bani a primit pentru rezultatele sale

Andrei Nicolae

Actualizat 18/08/2022 la 12:48 GMT+3

David Popovici a făcut istorie la Campionatul European de natație de la Roma, iar Liga Europeană a sportului l-a răsplătit pentru performanțele sale. Înotătorul român a obținut medalia de aur la probele de 100 și 200 de metri liber, iar la una dintre ele a reușit să doboare recordul mondial.

David Popovici face istorie la Europenele de natație de la Roma

Credit imagine: Getty Images

LEN (Liga Europeană de Natație) a avut un fond de premii în valoare de 500 de mii de euro, iar cei care au fost recompensați au fost înotătorii de pe podium, alături de cei care au doborât recorduri mondiale sau europene, potrivit GSP.
Premiile au fost acordate în felul următor: primul loc a obținut 2.000 de euro, locul secund a încasat 1.500 de euro, iar pentru ultima treaptă a podiumului au fost acordați 1.000 de euro. Bonusurile acordate pentru stabilirea unor noi recorduri mondiale sau europene au fost stabilite astfel: 10.000 de euro pentru un nou record mondial și 5.000 de euro pentru unul european.
Astfel, David Popovici a primit 4.000 de euro pentru cele două medalii obținute la probele de 100 și 200 de metri liber. Românul a încheiat proba "regină" a natației cu 46,86 de secunde, în timp ce la 200 de metri a oprit cronometrul la 1:42,97.
David a stabilit un nou record mondial la proba de 100 de metri, astfel că a primit încă 10.000 de euro pentru perfomanțele sale. În total, tânărul de 17 ani a încasat 14.000 de euro din partea LEN și va primi o sumă importantă și de la Ministerul Tineretului și al Sportului.
Citește și:

DAVID POPOVICI VA FI RECOMPENSAT ȘI DE MTS

După încheierea competiției de la Roma, David Popovici urmează să revină în România, pentru ca mai apoi să plece în Peru, la Campionatul Mondial de juniori din Lima.
Potrivit AS.ro, David Popovici va fi recompensat de Ministerul Tineretului și Sportului pentru performanțele de la Campionatele Europene. Sportivul va încasa din partea MTS câte 37.000 de lei pentru fiecare din cele două medalii, ceea ce duce la un total de 74.000 de lei, adică puțin peste 15.000 de euro. La premiul în bani oferit de MTS se va adăuga și recompensa de la CS Dinamo.
Supranumit "Racheta din România", David Popovici a primit o sumă mult mai substanțială după medaliile de aur cucerite la Campionatele Mondiale de la Budapesta, acolo unde a fost campion la 100 şi 200 metri liber. După acea performanță uluitoare, Nicolae Ciucă a luat decizia să îl recompenseze pe David cu un milion de lei (200.000 de euro) din fondul de rezervă al Guvernului.
Pentru rezultatele din ultimele zile, românul a fost elogiat pe toate site-urile din străinătate și de multe voci importante ale natației mondial, iar la începutul acestei săptămâni a fost comparat cu Usain Bolt, ceea ce s-a remarcat drept complimentul suprem.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo