Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Prima reacție a lui Cesar Cielo, după ce David Popovici i-a doborât recordul mondial la 100 m liber

Bianca Dumitru

Actualizat 13/08/2022 la 21:54 GMT+3

David Popovici a cucerit medalia de aur la Campionatele Europene de la Roma, în finala probei de 100 de metri liber, în care a stabilit și un nou record mondial. Românul a fost lăudat, printre alții, de Cesar Cielo, cel al cărui record l-a doborât.

David Popovici, Cesar Cielo

Credit imagine: Eurosport

David Popovici a devenit campion european la Roma, în proba de 100 metri liber. Românul nu a avut adversar în proba "regină" a înotului și a oprit cronometrul după 46,86 de secunde, stabilind un nou record mondial.
Popovici a doborât recordul lui Cesar Cielo (46,91 de secunde), care data din 2009, și a devenit, astfel, cel mai tânăr deținător al recordului mondial la 100 de metri liber din istorie.
La aproape două ore de la finala istorică de la Roma, brazilianul de 35 de ani a comentat performanța lui David Popovici. Cesar Cielo a declarat că se aștepta ca recordul să-i fie doborât și l-a felicitat pe român pentru ceea ce a reușit.
Brazilianul, care a cucerit de-a lungul timpul 11 titluri mondiale, a punctat și că David este abia la început, lăsând să se înțeleagă că este convins că tânărul sportiv va continua să impresioneze.
"Știam că se apropie ziua asta... Și a făcut-o! Recordul meu mondial la 100 de metri liber a fost doborât după 13 ani! Felicitări, Popovici! Despre asta este sportul de înaltă performanță, despre evoluție constantă. Mă bucur că am deținut acest record uriaș atâția ani!
Acum este momentul tău! L-ai câștigat și îl meriți! Există un nou cel mai rapid om din lume la 100 de metri liber și este abia la început!", a scris Cesar Cielo pe contul său de Instagram.
Citește și:

Programul lui David Popovici la Europenele de înot de la Roma

Pentru dublul campion mondial nu va fi timp prea mare pentru sărbătorirea aurului european. David revine mâine dimineață în bazin pentru seriile de la 200 de metri liber și de la ștafeta de 4x100 de metri liber.
Și în proba de 200 de metri liber românul e mare favorit la medalia de aur, dar Popovici va încerca tripla, urmând să concureze, în premieră la acest nivel, și la 400 de metri liber.
Duminică, 14 august:
  • Calificări 200 de metri liber (sesiunea de dimineață)
  • Calificări 4x100 de metri liber (sesiunea de dimineață)
  • Semifinale 200 de metri liber (ora 19:11)
  • Finala 4x100 de metri liber (ora 20:15)
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo