Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

David Popovici, după ce a devenit campion mondial: "Suntem oameni obișnuiți care fac lucruri extraordinare"

Bianca Dumitru

Publicat 21/06/2022 la 07:39 GMT+3

David Popovici este noul star al sportului românesc, devenind la doar 17 ani campion mondial la 200 de metri, după o cursă fenomenală, în care și-a spulberat adversarii. După cursă, sportivul a susținut o conferință de presă în care a vorbit despre cum a reușit să facă ceea ce și-a propus.

David Popovici

Credit imagine: Getty Images

David Popovici a scris istorie luni, 20 iunie, la Campionatele Mondiale din Ungaria. Sportivul de doar 17 ani a triumfat într-o manieră impresionantă în finala de 200 de metri liber, stabilind un record mondial de juniori și devenind cel mai tânăr campion mondial din istorie în această probă.
După o primă reacție la cald, oferită imediat după finalul cursei, David Popovici a susținut mai târziu o conferință de presă, în care a atins mai multe subiecte.
Pentru început, sportivul a explicat cum s-a pregătit pentru finala de 200 de metri liber și ce așteptări a avut de la duelul cu Hwang Sun-woo sau Tom Dean, campionul olimpic de la Tokyo, de vara trecută.
"Nu am fost atât de surprins (n.r. când a văzut cât de repede a pornit). Pentru că am plănuit un start rapid, undeva la un 50 pe prima sută, așa că 49.96 a fost fix acolo.
Știam că trebuie să conduc cursa încă din început, asta a fost o strategie importantă, că trebuia să domin cursa încă din start. Pot spune că am mai multă încredere în mine dacă mă văd în frunte, dar nu asta m-a scos la capăt cu bine.
Ceea ce m-a scos la capăt cu bine e faptul că am avut o cursă foarte bine gândită, ne-am pregătit foarte bine pentru ea, m-am odihnit bine înainte, cred că și asta contează.
We just love swimming. Suntem oameni obișnuiți care fac lucruri extraordinare. Așa îmi place să cred", a declarat David Popovici la conferința de presă, citat de Lead.ro.
Citește și:

"Sunt fericit că am reușit acest rezultat pentru țara mea!"

David Popovici a vorbit și despre cum îl inspiră Ian Thorpe și Camelia Potec, cei care au oficiat ceremonia de premiere după finala de 200 de metri liber.
"L-am întâlnit pe Ian Thorpe acum două zile, am avut onoarea asta, am vorbit un pic și mi-a spus că, dacă voi câștiga, va încerca să fie el cel care îmi decernează medalia. Nu știu dacă a fost planificat sau nu, dar a fost o onoare să îi strâng mâna de pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, înainte de a asculta imnul național.
Mi-ar plăcea să pot să vorbesc și mai mult cu el, să îi cer niște sfaturi, pentru că el a fost în situația în care sunt eu acum, de fapt mult mai sus de atât, doborând recorduri mondiale, reușind astfel de rezultate la o vârstă chiar mai mică, și știu că am multe de învățat de la el.
Camelia Potec este campioana noastră mondială, am fost inspirat de ea, cu siguranță", a adăugat sportivul de doar 17 ani.
În plus, noul campion mondial a dezvăluit și ce așteptări are cu privire la momentul revenirii în România și a confirmat că va participa la Campionatele Europene de Înot pentru Juniori, programate în perioada 5-10 iulie, în Complexul Olimpic de Natație Otopeni.
"Bănuiesc că la aeroport va fi haos, am văzut asta în trecut, când ne-am întors de la Tokyo și atunci am încheiat pe 4, acum sunt primul. Dar sunt pregătit pentru asta, sunt pregătit pentru puțină sărbătoare, pentru că cred că o merităm, chiar dacă avem o vară lungă și încărcată în față.
Puțină bucurie n-a făcut rău nimănui. Pentru România înseamnă mult și sunt foarte fericit că am reușit acest rezultat pentru țara mea, pentru toți cei care m-au susținut și m-au urmărit live de acasă și de aici. Îmi place mult sentimentul acesta!
Așa e corect (n.r. să participe la Europenele de juniori), o să fie chiar lângă orașul meu, și abia aștept să văd atmosfera grozavă, pentru că o să aduc mulți prieteni, mulți oameni pe care îi cunosc. O să fie haos, dar un haos bun. O să fie mai frumos, pentru că e acasă. Și aici sunt aproape de casă, oricum", a conchis David Popovici.
Sportivul va concura, la Mondialele de la Budapesta, și la 100 de metri liber. Astăzi au loc seriile de calificare și semifinalele, iar finala la 100 de metri liber este programată miercuri, 22 iunie.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo