David Popovici, campion mondial la 200 de metri liber, a revenit în bazin la Budapesta, la nici 24 de ore distanță după un triumf istoric, cu un nou record mondial de juniori – 1:43.21. A fost o cursă în urma căruia a devenit și cel mai tânăr campion mondial din istorie în proba respectivă.
Imediat după cursa de luni seara, David a declarat prtintre altele că se simte puțin obosit, dar se uită deja către următoarea probă, de 100 m liber: "Acum voi merge să mă refac și voi fi gata pentru proba de 100 de metri. Treaba nu e terminată, încă mai am foame pentru performanță."
Campionate Mondiale
David Popovici va fi premiat cu 500.000 de lei de CS Dinamo pentru cele două medalii de aur
29/06/2022 LA 14:09

David Popovici se apropie de un alt rezultat major la Mondiale

Campionul României a concurat în această dimineață în seria a zecea, pe culoarul patru și a câștigat confortabil, cu 47.60. David a obținut și cel mai bun timp la finalul celor 11 serii.
Sportivul de la Dinamo nu a fost în primii trei ca timpi de reacție la start și a întors doar al patrulea după primii 50 de metri. În a doua lungime de bazin, David a înotat din nou la superaltiv, iar pe final nu a mai forțat, arătând că are încă multe resurse.
https://i.eurosport.com/2022/06/21/3396500.png
Citește și:
Seria lui David Popovici a precedat-o pe cea a lui Caeleb Dressel, campionul olimpic en-titre. Americanul s-a impus la rândul lui, dar cu un timp mai slab decât al lui David, 47.95. De asemenea, cvintuplul campion olimpic la Tokyo nu a forțat. Popovici a obținut, așadar, o victorie de moral împotriva americanului cu care se va lupta, probabil, pentru titlul mondial la 100 de metri liber. Cei doi sunt singuri sportivi care au spart bariera 48.00 în serii.
https://i.eurosport.com/2022/06/21/3396507.png
Semifinalele sunt programate în această seara, de la orele 19:26 și 19:31, ora României.
În probele de înot, România mai este reprezentată de Robert Glință. După locul 8 în lume la 100 de met5ri spate, sportivul de la Dinamo va mai concura la 50 de metri spate. Seriile sunt programate pe 24 iunie.
Articol în curs de actualizare
Campionate Mondiale
David Popovici, amintire specială cu Robert Glință, din 2016: "Mie mi-a dat primul autograf"
26/06/2022 LA 20:58
Campionate Mondiale
David Popovici a dezvăluit care este cel mai mare vis al său! "La asta lucrăm în fiecare zi"
26/06/2022 LA 19:09