Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

David Popovici a dezvăluit câteva din secretele ascensiunii sale până la cel mai înalt nivel în înotul mondial

Andrei Nicolae

Actualizat 28/09/2021 la 15:15 GMT+3

După antrenament, cam de șase ani, David bea o combinație de lapte, miere și scorțișoară. Uneori lapte, miere și cacao.

David Popovici (ROU) competes on 200 m Freestyle semifinal during the Olympic Games Tokyo 2020, at Tokyo Aquatics Centre, on July 26, 2021, in Tokyo, Japan, Photo Stephane Kempinaire / KMSP

Credit imagine: AFP

David Popovici a avut o ascensiune fulminantă în ultima perioadă și este azi unul dintre cei mai în vogă sportivi din România. Înotătorul în vârstă de 17 ani a fost ieri în centrul atenției, după ce clubul Dinamo a reușit să-i obțină semnătura.
Dar fiecare pas al lui David Popovici este monitorizat atent. Fiecare vorbă este ascultată cu atenție. El este un sportiv care a reușit deja. La nici 17 ani împliniți a ajuns deja în două finale la Jocurile Olimpice. Și în ce finale, la 100 de metri și 200 de metri liber.

David Popovici a dezvăluit câteva din secretele ascensiunii sale până la cel mai înalt nivel în înotul mondial

Zilele trecute, David Popovici le-a vorbit copiilor care se antrenează la bazinul de înot Miramar din București, unde s-a pregătit și el, despre costurile performanței și succesului. Potrivit scoala9.ro, care a surprins momentul, vreo 40 de înotători la început de drum i-au ascultat poveștile despre rutina sportivă și experiența Jocurilor Olimpice de la Tokyo.
"Dacă vrei să înoți repede în concurs, trebuie să te străduiești la antrenamente", a fost unul dintre sfaturile lui David.
David Popovici, pe culoarul 5 în semifinala probei de 200 metri liber de la Jocurile Olimpice
Una dintre curiozitățile micuților a fost despre dieta campionului român. Un iaurt mare amestecat cu banane, chia, miere și fulgi de ovăz a fost meniul de dimineață al sportivului. Ingrediente-minune: migdale și curmale. Tatăl sportivului, prezent și el la bazin a adăugat: "După antrenament, cam de șase ani, David bea o combinație de lapte, miere și scorțișoară. Uneori lapte, miere și cacao", a relatat sursa citată. În plus, pâinea integrală ar fi bine s-o înlocuiască pe cea albă, iar cârnații să fie excluși.
Anul 2021 va fi unul cu siguranță pe care David Popovici nu-l va uita niciodată. A participat la primul Campionat European de seniori și a realizat baremurile de calificare pentru Jocurile Olimpice. La Tokyo, înotătorul și-a continuat ascensiunea, oferind românilor câteva dimineți de vară electrizante. În finala la 200 de metri a venit pe locul 4, la doar două sutimi de medalia de bronz, iar la 100 de metri a încheiat pe locul 7. Aceste rezultate au venit într-o competiție alături de nume uriașe ale înotului mondial.

"La 10 ani voiam să fiu primul, cel mai bun, și să înot cât mai repede"

Îndemnat și de Adrian Rădulescu, antrenorul lui David, și-a amintit care a fost prima lui medalie. Asta s-a întâmplat la un concurs de la Bazinul Lia Manoliu, unde a participat pe la 8-9 ani.
"La 10 ani voiam să fiu primul, cel mai bun, și să înot cât mai repede", a povestit David, care a explicat și cum a reușit să se țină de planul lui, adică să rămână tot timpul motivat, să urmeze un program strict: "La sfârșitul zilei eram bucuros cu ce am reușit să fac. Am reușit să vin la bazin și să fac puțin mai bine decât ieri".
În total, David Popovici petrece în jur de 7 ore la antrenamente, cu schimbat, încălzire și sală. La un antrenament, cel mai mult a înotat 11,2 km în 3 ore. "Dacă vrei să înoți repede în concurs, trebuie să te străduiești la antrenamente", le-a precizat sportivul copiilor, conform sursei citate.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo