Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

David Popovici, atitudine de mare campion, înaintea CE în bazin scurt: "Asta e cel mai important"

Nicu Savin

Publicat 28/11/2023 la 16:13 GMT+2

David Popovici se pregătește de Campionatele Europene în bazin scurt, ultima competiție importantă a anului pentru sportivul nostru. Înaintea startului îmtrecerii de la Otopeni, David a oferit un amplu interviu pentru site-ul Federației Europene de Înot, în care a dezvăluit că principalul său scop este să producă spectacol, pentru a-i inspira pe cât mai mulți copii să se apuce de acest sport.

David Popovici. Sursa foto: El Pais

Credit imagine: facebook

David Popovici are ocazia să încheie într-o notă pozitivă un an dificil pentru el, în care nu a mai reușit performanțele fabuloase din 2022, când a devenit dublu campion mondial și european. Săptămâna viitoare, Popovici va concura la Campionatele Europene în bazin scurt, care vor avea loc la Otopeni.
Cum românul a decis deja că nu va participa la Campionatele Mondiale de la Doha din februarie, întrecerea de la Otopeni e cea mai de anvergură la care va înota înaintea Jocurilor Olimpice de la Paris, chiar dacă aceasta nu se desfășoară în bazin olimpic.

David Popovici speră să inspire cât mai mulți copii la Campionatele Europene în bazin scurt

David Popovici este singurul român care a luat vreodată un aur european în bazin scurt. Se întâmpla la ediția de acum doi ani de la Kazan, când a câștigat cursa de 200 m liber. Sportivul de la Dinamo are ocazia să-și îmbunătățească palmaresul în următoarea săptămână, dar a subliniat că nu acesta e principalul său obictiv la această competiție.
"Cel mai important lucru este să facem spectacol, astfel încât să sperăm cămulți copii îl vor vedea și vor fi inspirați. Îmi amintesc că am fost la un concurs când aveam 12 ani și i-am cunoscut pe Danas Rapsys și Katinka Hosszu; au venit la un Campionat Internațional al României și văzându-i acolo mi-a sporit motivația.Dacă acești copii mă pot vedea la fel, atunci este cel mai bun lucru pe care îl pot face pentru ei.", a spus Popovici într-un interviu acordat pentru site-ul oficial al European Aquatics.
În ceea ce privește așteptările sale de la Campionatul European în bazin scurt, Popovici a punctat că s-a pregătit serios pentru această competiție, spre deosebire de ce s-a întâmplat la Mondialele de anul trecut. David insistă că nu își propune neapărat rezultate mărețe la întrecelerile în bazin de 25 de metri, dar speră că va face o figură frumoasă la Otopeni.
"Pentru Melbourne (n.r. Campionatele Mondiale în bazin scurt din 2022) nu ne-am antrenat cu adevărat, ne-am dus să vedem ce se va întâmpla, dar pentru această competiție ne-am antrenat mai mult și am depus mult efort, ceea ce mă face entuziasmat.Nu am fost niciodată la o competiție în bazin scurt cu aspirații mari, dar cred că la aceasta voi fi acolo sus. Mă simt bine, Campionatul European scurt va fi interesant, sunt sigur că grupul de organizare va fi grozav și vom face tot posibilul să fim gazde bune și să oferim spectacol!", a conchis Popovici.
Lotul României pentru Campionatul European de înot în bazin scurt (25 m) pentru seniori, de la Otopeni:
  • David Popovici, Vlad Stancu, Andrei Anghel, Diana Stigher, Ioana Știrbu, Patrick Dinu, Darius Coman, Robert Badea, Denis Popescu, Aissia Prisecariu, Andrei Ungur, Brigitta Vass, Mihai Gergely, Daniel Nicușan, Vlad Mihalache, Andrei Proca, Nandor Nagy, Maysa Rațiu, Anastasia Bako, Daria Silișteanu, Alexandru Stoica.
  • Antrenori: Adrian Rădulescu, Iulia Becheru, Andrei Pinticanu, Radu Claudiu, Răzvan Florea, Bogdan Stroe, Mircea Purcaru, Cătălin Ungur.
  • Antrenor federal: Silviu Anastase.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo