David Popovici, mentalitate de MARE campion! Ce a putut spune imediat după AURUL de la 200 m liber, de la Campionatele Europene de la Paris

Eurosport on Google

David Popovici a cucerit a treia medalie de aur în proba de 200 m liber la Campionatele Europene, după ce s-a impus în bazinele de la Paris, într-o cursă controlată cap-coadă. Imediat după finish, românul a demonstrat din nou că are o mentalitate de mare campion și a transmis că și-ar fi dorit să obțină un timp și mai bun.

David Popovici. Foto: Swimming World Magazine.

Credit imagine: From Official Website

David Popovici este campion european și la 200 m liber în cadrul competiției desfășurate la Paris, trecându-și în cont un al treilea titlu consecutiv pe această distanță, cu un timp fabulos: 1:44,15. După ce miercuri și-a trecut în cont aurul la sută, înotătorul român a intrat definitiv în istoria competiției cu o performanță UNICĂ: e singurul om din istorie cu trei "duble" la rând în probele de 100 și 200 m liber în competiția continentală.
Imediat după cursă, David a demonstrat încă o dată că mentalitatea sa de mare campion l-a adus atât de sus și a spsu că și-ar fi dorit să înoate mai repede și să scoată un timp mai bun.
Popovici a preluat conducerea încă de la începutul cursei și nu a mai cedat-o până la final.
"Mi-aș fi dorit să înot mai repede", a declarat românul pentru France Televisions, citat de L’Equipe. În această finală nu a fost prezent niciun înotător francez.

David Popovici a intrat definitiv în istoria natației după dubla de la 100 și 200 m liber, la Campionatele Europene

Podiumul probei de 200 de metri liber a fost completat de lituanianul Tomas Navikonis, cu timpul de 1:44,55, și de britanicul James Guy, care a încheiat cursa în 1:44,87.
David Popovici a bifat acum o performanță UNICĂ în istorie, care cu greu va fi egalată vreodată. Românul era deja singurul om din istorie care a făcut dubla la 100 și 200 m liber de două ori la rând, la Roma 2022 și Belgrad 2024, dar astăzi a ridicat ștacheta și mai sus, bifând trei "duble" la rând în aceste probe, în competiția continentală.
De asemenea, David Popovici a devenit al 3-lea sportiv din toate timpurile care își adjudecă 3 titluri continentale unul după altul, la 200 m liber. Primul care a reușit o asemenea performanță a fost legendarul Pieter Van De Hoogeband (2022, 2004 și 2006; el mai are un titlu european, în 1999), iar al doilea a fost Paul Biedermann (2008, 2010 și 2012), deținătorul recordului mondial (1:42,00, stabilit la Campionatele Mondiale de la Roma din 2009).
Medaliile lui Popovici la 200 liber
  • 2019 - argint la Baku, la Festivalul Olimpic European
  • 2021 - campion european de juniori la Roma
  • 2022 - campion european de juniori la Otopeni
  • 2022 - campion european de seniori la Roma
  • 2022 - campion mondial de juniori la Lima
  • 2022 - campion mondial de seniori la Budapesta
  • 2024 - campion european de seniori la Belgrad
  • 2024 - campion olimpic la Paris
  • 2025 - campion european U23 la Samorim
  • 2025 - campion mondial de seniori la Singapore
  • 2026 – campion european de seniori la Paris
Cei mai rapizi 10 oameni din istorie la 200 liber
  • 1. Paul Biedermann (Germania) – 1:42.00 (2009)
  • 2. Michael Phelps (SUA) – 1:42.96 (2008)
  • 3. David Popovici (România) – 1:42.97 (2022)
  • 4. Yannick Agnel (Franţa) – 1:43.14 (2012)
  • 5. Luke Hobson (SUA) – 1:43.73 (2025)
  • 6. Leon Marchand (Franţa) – 1:43.76 (2026)
  • 7. Danila Izotov (Rusia) – 1:43.90 (2009)
  • 8. Hwang Sunwoo (Coreea de Sud) – 1:43.92 (2025)
  • 9. Ian Thorpe (Australia) – 1:44.06 (2001)
  • 10. Lukas Martens (Germania) – 1:44.14 (2024)
David Popovici este deținătorul recordului competiției în această probă, după timpul de 1:42,97 realizat la ediția din 2022 a Campionatelor Europene, la Roma. El a câștigat miercuri proba de 100 m liber cu al treilea cel mai rapid timp din istorie, iar astăzi a realizat a 3-a dublă 100 – 200 m liber la rând.
Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo