David Popovici, premiat de European Aquatics cu titlul de cel mai bun înotător din 2025

Eurosport on Google

Sportivul român David Popovici, medaliat cu aur la 100 m liber şi 200 m liber, la Campionatele Europene de nataţie de la Paris, a primit, vineri seara, premiul pentru cel mai bun înotător din Europa în 2025, acordat de European Aquatics.

David Popovici, premiat de European Aquatics cu titlul de cel mai bun înotător din 2025

Credit imagine: Getty Images

Ceremonia a fost oficiată de preşedintele European Aquatics, Antonio Silva, potrivit paginii de Facebook a Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern.

Popovici, care va împlini 22 de ani peste o lună, a avut un an 2025 de excepţie. Sportivul pregătit de Adrian Rădulescu a cucerit două medalii de aur la Campionatele Mondiale de la Singapore, în probele de 100 m (46 sec 51/100, nou record al competiţiei, nou record european şi nou record naţional) şi de 200 m liber, iar la Campionatele Europene de tineret de la Samorin şi-a trecut în palmares trei medalii: două de aur (100 m liber şi 200 m liber) şi una de bronz (50 m liber).
Sursa: Agerpres.
Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo