Enhanced Games a intentat un proces împotriva Federației Internaționale, Federației Americane și a Agenției Mondiale Antidoping

Enhanced Games, o competiţie prezentată drept "jocuri îmbunătăţite" în care dopajul este permis şi reglementat, au intentat un proces antitrust împotriva Federaţiei internaţionale de nataţie (World Aquatics), a Federaţiei americane de nataţie (USA Swimming) şi a Agenţiei Mondiale Antidoping (AMA/WADA) cerând despăgubiri de până la 800 de milioane de dolari.

US Open 2025 se vede în direct pe Eurosport și HBO Max, în perioada 24 august - 7 septembrie

Sursa video: Eurosport

Plângerea, depusă miercuri la Tribunalul Districtual al SUA pentru Districtul Sudic din New York, îi acuză pe inculpaţi de încălcarea Legii Sherman prin faptul că i-au presat pe sportivi, antrenori şi personalul auxiliar să boicoteze Enhanced Games.
Enhanced Games solicită daune de peste 200 de milioane de dolari - o sumă care, potrivit spuselor sale, ar putea creşte la peste 800 de milioane de dolari după triplarea despăgubirilor şi dictarea de sancţiuni - şi solicită, de asemenea, măsuri reparatorii.
Contactate de Reuters, World Aquatics, USA Swimming şi AMA/WADA nu au oferit comentarii imediate.
AMA/WADA a etichetat Enhanced Games drept "concept periculos şi iresponsabil" în luna mai, după ce oraşul Las Vegas a fost confirmat drept gazdă a evenimentului din 2026, în timp ce World Aquatics a spus că este "un circ, construit pe scurtături".
World Aquatics a introdus un nou regulament în iunie pentru a împiedica sportivii şi oficialii care susţin dopajul să concureze sau să deţină orice poziţie după ce un înotător grec susţinut de Enhanced Games a "doborât" un record mondial.
Preşedintele şi fondatorul Enhanced Games, Aron D'Souza, a declarat că regulamentul a fost o încercare abia voalată de a convinge comunitatea înotătorilor să boicoteze evenimentul.
"Ei ţin ostatici înotători de elită şi personal auxiliar, ameninţând cu interdicţii pe viaţă de la evenimentele olimpice - toate acestea fără nicio încălcare antidoping", a declarat D'Souza într-un comunicat.
"A pretinde că este vorba despre protejarea Ťintegrităţiiť sau a Ťsănătăţii şi siguranţeiť sportivilor este o ipocrizie totală", a adăugat el.
Organizatorii Enhanced Games spun că vor proteja sportivii folosind în acelaşi timp tehnologia şi ştiinţa pentru a le spori forţa şi viteza, deblocând un nou nivel de performanţe "supraomeneşti".
Jocurile de la Las Vegas au în program probe de înot, atletism şi haltere.
Sursă: AGERPRES.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo