David Popovici a semnat cu clubul Dinamo București. Transferul uneia dintre marile speranțe ale natației românești a fost anunțat luni seară pe rețelele de socializare.
După ce CSA Steaua a ratat legitimarea tânărului sportiv, fanii roș-albaștrilor au reacționat dur. Aceștia au scris un mesaj prin care și-au exprimat nemulțumirea și i-au acuzat pe oficialii clubului că nu au făcut suficient pentru a-l convinge să semneze. În plus, suporterii Stelei le-au cerut șefilor să le spună care este strategia pe termen mediu și lung pe care o au.
"Pierdere enormă pentru Steaua! Cel mai talentat înotător român din noua generație, David Popovici (17 ani), a semnat cu Dinamo.
Natație
David Popovici nu are un obiectiv înainte de Mondialele în bazin scurt!"Recordurile vin ca un bonus"
01/12/2022 LA 16:31
'Multiplul campion european de juniori, una dintre marile surprize ale Jocurilor Olimpice de la Tokyo, unde a fost la numai două sutimi de medalia de bronz la 200 metri liber, își va continua cariera la Dinamo. Alături de el va veni și antrenorul Adrian Rădulescu', este anunțul făcut de clubul rival.
Ne întrebăm oare ce putea Dinamo să ofere mai mult decât Steaua? Bazinul olimpic pe care Steaua, club cu campioană olimpică, nu este în stare să îl construiască?
Ce face oare departamentul de marketing al clubului pentru a aduce venituri și imagine pentru club, ca astfel de situații să nu aibă loc? Ce face domnul comandant pentru dezvoltarea infrastructurii pentru sport a clubului?
- 0 promovare performanțe sportive ale actualilor și foștilor campioni steliști;
- 0 promovare și planuri pentru dezvoltarea infrastructurii;
- 0 campanii de atragere sponsori și suporteri, mai ales la sporturile de echipă!
Care este strategia pe termen mediu și lung? Tot punem aceste întrebări de peste 7 ani!!!", a fost mesajul fanilor celor de la CSA Steaua.

David Popovici poate deveni cel mai iubit sportiv român

Tânărul sportiv român a impresionat la Jocurile Olimpice din această vară. David Popovici a terminat pe locul 4 în finala probei de natație 200 m liber de la Tokyo. Acesta a fost cronometrat cu timpul de 1:44.68, terminând cursa la doar două sutimi de secundă de medaliatul cu bronz.
În plus, Popovici a reușit cel mai bun timp al carierei în această probă, depășind performanța de la Campionatele Europene, unde stabilise un nou record mondial, cu timpul de 1:45.26. Tot la Tokyo a prins și finala la 100 de metri.

David Popovici, cursă uriașă în finala de 200 de metri liber de la Jocurile Olimpice

Rezultatele senzaționale ale lui Popovici, care e triplu campion european de juniori, au adus multă speranță în inimile românilor, într-un sport în care am contat în ultimii ani doar prin Robert Glință. Așteptările au fost depășite deja de Popovici, care, dincolo de rezultatele sale, e și un copil fantastic. Plin de bun simț, echilibrat, extrem de matur pentru vârsta lui și cu un discurs impecabil, David are toate șansele să devină cel mai iubit sportiv român.
Natație
David Popovici, sportivul român al anului 2022 în ancheta GSP. Distincție pe deplin meritată
15/11/2022 LA 21:55
Natație
Prima declarație a lui David Popovici după ce a cucerit medalia de aur și la proba de 200 metri
12/11/2022 LA 08:39