Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

"Îmi vine să plâng". Reacția Cameliei Potec, după ce l-a auzit pe Iohannis. Intervenția ei, decisivă

Cristian Mihală

Actualizat 29/05/2020 la 09:03 GMT+3

Înotătorii se vor putea pregăti în bazine, deși inițial Ministerul Sănătății explicase că acest lucru nu se ia în calcul, fiind foarte periculos. Poziția Cameliei Potec, fosta campioană olimpică și vicepreședintă a COSR, pare să fi fost decisivă în acest sens.

Camelia Potec, vicepreședinta COSR

Credit imagine: Eurosport

Activitățile de pregătire fizică a sportivilor se pot desfășura în bazine acoperite sau aflate în aer liber, pregătirea se poate face și în spații închise, dar competițiile se desfășoară fără spectatori și se evită sportul de contact, au stabilit autoritățile pentru perioada ce urmează după 1 iunie.
Potrivit hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU), din data de 1 iunie se permite organizarea și desfăşurarea competițiilor sportive în aer liber, fără spectatori, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară.
Tot din 1 iunie se va permite organizarea și desfășurarea în bazine acoperite sau aflate în aer liber, a activităților de pregătire fizică a sportivilor profesioniști și a competițiilor sportive, fără participarea spectatorilor, de asemenea, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară.
Desfășurarea, de către sportivii profesioniști, a activităților de pregătire fizică în spații închise, este permisă, dar cu respectarea regulilor de distanțare între participanți
"Să se asigure minim 7 mp/persoană și cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului", se arată în hotărârea CNSU.
Potrivit documentului citat, măsurile nu se aplică activităților de pregătire și competițiilor sportive din domeniul sporturilor de contact.

Inițial, Ministerul Sănătății nu își dăduse acceptul, intervenția lui Potec a fost decisivă

În cursul zilei de ieri, Camelia Potec, vicepreședinta COSR, a fost la o întâlnire cu reprezentanții Ministerului Sănătății, iar discuția a fost "bulversantă", în contextul în care ulterior Iohannis a anunțat redeschiderea plajelor. Poziția campioanei olimpice pare să fi fost decisivă în hotărârea ca înotătorii să aibă acces, în cele din urmă, la bazine.
"Am avut azi o întâlnire la Ministerul Sănătății și, din păcate, sunt șocată și bulversată de ceea ce se întâmplă. Pentru ca am avut niște discuții înăuntru, în care ni s-a spus că nu se pot deschide bazinele pentru sportivi pentru că prin apă se transmite foarte, foarte rapid virusul COVID-19. Am întrebat acolo de ce sportivii de performanță nu pot avea acces la bazine, cu reguli stricte de igienă, dar alții vor putea să intre, de exemplu, să înoate în mare, unde nu există apă cu clor, nu există reguli, unde te poate lovi un val și contactul între persoane este foarte posibil. Iar specialiștii de la Ministerul Sănătății mi-au garantat că nici nu se pune în discuție să se deschidă plajele și să se intre în apă la mare. Iar la cinci minute după ce am ieșit din întâlnirea de la minister aflu că președintele Iohannnis a anunțat deschiderea plajelor la mare începând cu 1 iunie. Deci Ministerul Sănătății ne spune nouă că inotul este foarte, foarte periculos, că virusul se transmite ușor prin apă, iar în același timp președintele deschide plajele. Unii spun un lucru, președintele spune altceva. Mie îmi vine să plâng pentru că, și dacă accept argumentul că virusul se transmite foarte ușor prin apă, mi s-ar părea normal ca această regulă să se aplice pentru toată lumea. Autoritățile le taie practic sportivilor acest drept de a practica înot de performanță", a afirmat Potec pentru AGERPRES.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo