"În fiecare zi, oamenii mă făceau grasă". Anunțul chinezilor, după ce tripla campioană olimpică Quan Hongchan a dezvăluit la ce a fost supusă
Publicat 08/04/2026 la 12:50 GMT+3
Federaţia chineză de nataţie a anunţat miercuri că investighează un caz de hărţuire online împotriva triplei campioanei olimpice la sărituri Quan Hongchan, în urma criticilor la adresa greutăţii sale, scrie EFE.
Quan Hongchan este una dintre cele mai mari săritoare de la platforma de 10 m din istorie
Credit imagine: Getty Images
Federaţia a depus deja o plângere la poliţie cu privire la diseminarea de atacuri online şi informaţii false împotriva sportivei. Conform unui comunicat, s-au iniţiat proceduri împreună cu autorităţile sportive din provincia sudică Guangdong, după ce a detectat ''violenţă online, atacuri rău intenţionate şi informaţii false'' îndreptate împotriva sportivei şi a altor săritori.
Potrivit comunicatului, un centru de antrenament din Guangdong a depus plângerea la poliţie. Federaţia şi-a afirmat sprijinul pentru utilizarea ''mijloacelor legale'' pentru a proteja drepturile sportivilor şi a avertizat că va acţiona cu ''toleranţă zero'' odată ce faptele vor fi verificate.
Forul chinez de nataţie a condamnat, de asemenea, orice comportament care afectează sănătatea fizică sau mentală a sportivilor sau dăunează imaginii echipei naţionale şi a criticat influenţa a ceea ce a descris ca o ''cultură a fanilor'' distorsionată.
Dezvăluirile dureroase ale lui Quan Hongchan
Cazul intervine după ce Quan, în vârstă de 19 ani, a dezvăluit recent în interviuri că s-a gândit să se retragă după luni de presiuni publice şi critici pe reţelele de socializare, în special în ceea ce priveşte greutatea şi condiţia sa fizică după Jocurile Olimpice de la Paris din 2024.
''În fiecare zi, oamenii mă numeau grasă, dar deja mă înfometam'', a povestit sportiva, recunoscând că chiar şi mişcările care nu o speriau înainte o sperie acum şi că visa chiar să cadă de pe platformă.
Între timp, numeroşi utilizatori de pe reţelele de socializare şi-au exprimat sprijinul pentru sportivă şi i-au cerut să ''nu pună prea multă presiune pe ea însăşi'' şi să poată ''trăi fericită şi liberă'' în ciuda criticilor.
Quan, 19 ani, a cucerit două medalii de aur la JO de la Paris 2024, la platformă şi sărituri sincron de la platformă, plus încă una la Tokyo 2021, la platformă. Are alte 5 titluri mondiale şi 2 asiatice.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2021/08/05/3194596-65447188-2560-1440.jpg)
Săritura perfectă nu exi...! A obținut 10 pe linie, la Jocurile Olimpice
Sursa video: Eurosport
În ultimii ani, autorităţile chineze au intensificat măsurile împotriva hărţuirii online a sportivilor.
În timpul Jocurilor Olimpice de la Paris, poliţia a arestat mai multe persoane pentru comentarii defăimătoare, iar platformele digitale au sancţionat sute de conturi pentru incitare la conflict.
Sursa: Agerpres
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo