Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Senzația Popovici în fața cursei vieții! Ce șanse au românii în probele olimpice de înot

Nicu Savin

Actualizat 01/08/2021 la 11:35 GMT+3

David Popovici a făcut valuri la Campionatele Europene de Juniori și acum țintește o medalie olimpică. Înotătorul român este deja calificat în finala de la 200m liber, dar ce șanse are cu adevărat și care sunt rivalii săi?

David Popovici

Credit imagine: Eurosport

Este cel mai tânăr sportiv din delegația României și unul dintre cei care au cele mai mari șanse de a câștiga noi medalii la Jocurile Olimpice Tokyo 2020. Înotătorul David Popovici s-a anunțat deja drept un mare talent. La numai 16 ani, Popovici a câștigat trei medalii individuale de aur în această lună la Campionatele Europene de Juniori desfășurate la Roma, la care a adăugat un argint în ștafeta pe echipe. El este printre cei mai tineri sportivi prezenți la Tokyo 2020, unde deja au fost câștigate medalii de sportivi chiar și de 13 ani, la skateboarding.
Românul este calificat în finala probei de 200m liber la Tokyo, realizând al șaptelea timp în semifinale (1:45.68), dar neajungând încă la ritmul pe care l-a afișat la Roma această lună, când a înotat în 1:45.26. Conform bookmakerilor Betfair, Popovici pornește cu a cincea șansă în finala Jocurilor Olimpice, unde mare favorit este britanicul Duncan Scott. Finala are loc în această noapte, la ora 4:43.
Cote pentru a câștiga proba / o medalie – înot 200m liber, Tokyo 2020
  • Duncan Scott (GBR) – 2.20 / 1.17
  • Tom Dean (GBR) – 5.5 / 2.10
  • Danas Rapsys (LTU) – 7.0 / 2.25
  • Kieran Smith (USA) – 9.0 / 2.50
  • David Popovici (ROU) – 9.0 / 2.88
  • Martin Malyutin (ROC) – 9.0 / 2.88
  • Hwang Sun-woo (KOR) – 11.0 / 2.88
  • Fernando Scheffer (BRA) – 21.0 / 5.00
Proba sa favorită, 100m liber, urmează însă abia mai târziu în această săptămână. Popovici va lua startul tot marți în serii, urmând ca semifinalele și finala să aibă loc miercuri și joi, în primele ore ale dimineții. Popovici a înotat la Roma în 47.30, un nou record mondial de juniori și al 10-lea cel mai bun timp din istorie al probei. Timpul este cel mai bun realizat în acest an în lume, iar românul poate spera la o medalie.
La începutul Jocurilor, Popovici era considerat de experții Betfair al doilea favorit al probei, în urma americanului Caeleb Dressel. Între timp, românul a mai alunecat pe lista cotelor, însă este în continuare unul dintre înotătorii de top, așteptați să se lupte pentru medalii.
Cote pentru a câștiga proba – înot 100m liber, Tokyo 2020
  • Kyle Chalmers (AUS) – 2.00
  • Caeleb Dressel (USA) – 2.40
  • Zach Apple (USA) – 4.5
  • Kliment Kolesnikov (ROC) – 7.5
  • David Popovici (ROU) – 11.0
  • Alessandro Miressi (ITA) – 13.0
  • Andrei Minakov (ROC) – 23.0
  • Duncan Scott (GBR) – 26.0
Robert Glință este celălalt român rămas în competiția olimpică de înot. Glință este calificat în finala probei de 100m spate, care se va desfășura tot mâine, la ora 4:59. Românul s-a calificat în finală la limită, pentru doar o sutime de secundă și este văzut ca mare outsider conform cotelor Betfair.
Cote pentru a câștiga proba / o medalie – înot 100m spate, Tokyo 2020
  • Kliment Kolesnikov (ROC) – 1.83 / 1.13
  • Ryan Murphy (USA) – 2.50 / 1.20
  • Thomas Ceccon (ITA) – 13.0 / 2.75
  • Evgeny Rylov (ROC) – 13.0 / 2.75
  • Mitch Larkin (AUS) – 13.0 / 2.75
  • Xu Jiayu (CHN) – 15.0 / 3.4
  • Robert Glință (ROU) – 41.0 / 7.5
  • Hugo Gonzalez (ESP) – 41.0 / 7.5
Despre Betfair: Betfair este unul dintre cei mai mari operatori internaționali de pariuri sportive și a pionierat în industrie bursa pariurilor – Betfair Exchange – în 2000. În afară de Exchange, Betfair operează o gamă de produse de pariuri sportive și cazinou online. Betfair este licențiată ONJN în România până în 31 august 2026, cu licența nr. L1160655W000329. 18+
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo