Robert Glință a fost primul sportiv român care și-a îndeplinit baremul olimpic după startul calificărilor pentru Tokyo 2020, devenind astfel primul tricolor calificat la a 32-a ediție a Jocurilor Olimpice. Înotătorul în vârstă de 24 de ani a scris istorie în acest an pentru România, cucerind medalia de aur în proba de 100 de metri spate la Campionatul European de natație și devenind primul înotător român care se impune într-o competiție europeană.
Cu doar câteva zile înainte de plecarea spre Tokyo, Robert Glință a declarat că resimte o presiune din partea românilor, care îi dă încredere și motivație pentru Jocurile Olimpice. Sportivul a spus și că în ultimii ani a fost doar cu gândul la aurul olimpic, dorindu-și să devină "cea mai bună versiune" a sa la competiția din această vară pentru a-și îndeplini obiectivul. Românul consideră că, la Jocurile Olimpice din Japonia, avantajați vor fi cei care vor da dovadă de o capacitate ridicată de adaptare.
"În condițiile actuale, de pregătire, de interesul şi investirea de care avem parte în sport în general în România şi în natație, este îmbucurător că suntem atâția calificați şi cu şanse la medalii. Cel puțin acum, după rezultatele pe care le-a obținut David Popovici în ultima perioadă are potențial de medalii. David Popovici a obținut nişte rezultate uluitoare, este de-a dreptul fantastic ceea ce a reuşit să obțină la Campionatul European de juniori.
Olympic Games
Tokyo 2020 | Înot: Caeleb Dressel, unul dintre eroii Jocurilor Olimpice din această vară
11/08/2021 LA 14:01

"Concurența naște performanță"

În ceea ce mă priveşte pe mine, scopul meu este clar, să îmi depăşesc propriul meu timp de record personal şi național pe care l-am avut la Campionatul European, când am reuşit să devin campion european. Acel timp a fost unul foarte bun, îl îmbunătățisem la vremea respectivă cu jumătate de secundă şi în continuare pe mine mă interesează progresul personal. Desigur, raportându-mă la ceilalți concurenți, va fi o competiție foarte, foarte puternică. Intru în cursă cu al zecelea timp înotat în ultimul an aşa că va fi o competiție foarte strânsă.
Dar, ştiți cum e, concurența naşte performanță şi tocmai datorită acestui fapt ceilalți concurenți m-au făcut să țin şi eu ştacheta ridicată, să fac tot posibilul să fiu cea mai buna versiune a mea în fiecare zi în pregătire şi să le țin piept pretendenților la titlul de campion olimpic. Indiferent de cât de greu va fi acest lucru, până la urmă vreau să ştiu că am făcut tot ce mi-a stat în putere să obțin cel mai bun rezultat de care sunt capabil și să mă bucur în primul rând de competiție. Pentru că dacă voi înota cu zâmbetul pe buze cu siguranță performanța va fi mai bună.
Vă dați seama că eu îmi doresc cel mai mult ca toată munca să fie încununată cu succes printr-o medalie câștigată la această ediție a Jocurilor Olimpice. În toți acești ani de pregătire, cel puțin în ultimii doi ani, m-am antrenat numai și numai cu gândul la medalia de aur, pentru că știu cât de greu este de obținut, tocmai datorită competiției foarte puternice. Știu cât de greu este de atins acest titlu de campion olimpic și vă dați seama că mi-o doresc foarte mult și ținta mea este să câștig medalia de aur.
Acum rămâne de văzut ce se va întâmpla, eu vreau să fac tot ce ține de mine. Sunt foarte mulțumit de felul în care a decurs pregătirea în ultimii doi ani care s-au scurs în favoarea performanței. Am reușit să și confirm la Campionatele Europene și sunt încântat de trendul în care mă aflu. Rămâne ca la această ediție a Jocurilor Olimpice să execut foarte bine ceea ce am pus la punct. Rămân foarte concentrat pe ceea ce eu am de făcut, nu încerc să mă las dus de val, nici de concurenți, nici de presiunea unei medalii, ci pur și simplu să execut cât mai bine posibil. Și, indiferent de rezultatul pe care îl voi obține, vreau să știu că a fost maximum posibil pe care l-am putut atinge la această ediție", a declarat Robert Glință.

"A fost o veste la care nu mă așteptam!"

Sportivul a vorbit și despre presiunea pe care a resimțit-o în ultima vreme, după rezultatele bune pe care le-a înregistrat și care l-au adus în atenția tuturor românilor, dar și despre ce înseamnă pentru el faptul că a fost desemnat portdrapelul României.
"Cu siguranţă, cel puţin în ultima vreme am obţinut această atenţie, am simţit acești ochi aţintiţi spre mine, dar dorinţa cea mai mare tot a mea este de a câștiga o medalie, indiferent de presiunea care se pune pe mine. Îmi trag foarte multă încredere și motivaţie din această presiune, încerc să mă folosesc de aceste așteptări pe care le au oamenii de la mine, încerc să nu îi dezamăgesc. Încerc să aduc bucurie în inimile tuturor celor care cred în mine, au crezut de-a lungul anilor și sper să vadă niște rezultate deosebite la aceste Jocuri Olimpice. Dar eu încerc să nu mă las deloc perturbat de această presiune și să o controlez, să mă folosesc de ea.
Faptul că voi fi portdrapelul României a fost o veste la care nu mă așteptam. O voi onora cu cea mai mare mândrie și bucurie, o voi face cu toată capacitatea mea de a o face cât mai frumos în fața tuturor românilor și telespectatorilor care vor urmări cu sufletul la gură defilarea delegației României pe arena din Tokyo și performanțele noastre la Jocurile Olimpice", a adăugat Robert Glință, potrivit Agerpres.
România va fi reprezentată la Jocurile Olimpice de 101 sportivi, în competițiile de înot urmând a participa Robert Glință (100 m spate), Daniel Martin (100 m spate), David Popovici (100 m liber) și Bianca Costea.
Jocurile Olimpice încep pentru noi, românii, încă de pe 22 iulie. Naționala lui Rădoi își începe aventura la Tokyo joia viitoare. România - Honduras este pe 22 iulie, de la ora 14:00, pe Eurosport 2!
Jocurile Olimpice de la Tokyo se vor desfășura în perioada 23 iulie - 8 august, iar toate competițiile se vor vedea pe Eurosport 1, Eurosport 1 HD, Eurosport 2, Eurosport 2 HD, Eurosport 4 K și pe Eurosport Player, cu acoperire integrală digital pe site-ul eurosport.ro și pe pagina de Facebook a Eurosport.
Olympic Games
Simona Halep, impresionată de evoluțiile lui David Popovici la Tokyo: "Ne întâlnim în 2024"
05/08/2021 LA 09:22
Olympic Games
Popovici, anunț despre viitorul său după revenirea de la Tokyo! "Nu știu dacă o să rămân în România"
04/08/2021 LA 14:50