Unul dintre marii rivali ai lui David Popovici, obiectiv mai mult decât îndrăzneț: "Cred că pot"

Eurosport on Google

David Popovici a dominat autoritar proba de 200 m liber la nivel mondial în ultimii ani, dar Hwang Sun-woo îi amenință supremația. Sud-coreeanul de 23 de ani, unul dintre marii rivali ai românului pe 4 lungimi de bazin, și-a propus să coboare sub 1:43,00 la Jocurile Asiatice de luna viitoare. Această performanță a fost atinsă de doar 3 oameni în istorie: Paul Biedermann, Michael Phelps și Popovici

David Popovici și Hwang Sun-woo (Jocurile Olimpice de la Paris)

Credit imagine: Getty Images

David Popovici a scris istorie la Campionatele Europene de înot de la Paris, cucerind medaliile de aur la 100 și 200 m liber, și nu mai are niciun obiectiv în acest an, dar rivalii săi din Asia sunt în plină pregătire pentru Jocurile Asiatice, care vor avea loc la Tokyo luna viitoare.
Competițiile de înot sunt programate între 20 și 25 septembrie la Tokyo Aquatics Centre, unde s-a concurat și la Jocurile Olimpice din 2021, iar unul dintre starurile întrecerilor se anunță sud-coreeanul Hwang Sun-woo. Acesta e unul dintre cei mai importanți rivali ai lui David Popovici în proba de 200 m liber și va încerca să-și apere titlul cucerit în 2022, la Hangzhou, la Jocurile Asiatice, dar nu vrea să o facă oricum.
În cadrul unei conferințe de presă susținute marți, sportivul de 23 de ani a declarat că își propune să coboare sub 1:43,00 în proba pe patru lungimi de bazin.
"Dacă voi depăși bariera de 1:43 la 200 m stil liber, cred că pot câștiga încă o medalie de aur", a spus Sun-woo plin de încredere, citat de Swimmingworldmagazine.com.
Obiectivul sud-coreeanului este unul mai mult decât îndrăzneț, în condițiile în care cel mai bun timp al carierei sale la 200 m liber este 1:43,92, record al Asiei, stabilit în septembrie 2025, în cadrul unei competiții din țara natală (Korean National Sports Festival).
În toată istoria înotului, doar 3 oameni au coborât sub 1:43,00 în această probă. Recordmenul mondial este Paul Biedermann, cu acel stratosferic 1:42,00 de la Campionatele Mondiale de la Roma din 2009, în era costumelor poliuterane. Germanului îi aparține și al doilea timp all-time, 1:42,81, stabilit tot în urmă cu 17 ani, iar pe locurile 3 și 4 sunt Michael Phelps și David Popovici. Legendarul american a înotat 1:42,96 la Jocurile Olimpice de la Beijing din 2008, iar starul român a coborât și el sub 1:43,00 la Campionatele Europene de la Roma din 2022, unde a luat aur cu 1:42,97. De atunci, Popovici a câștigat un titlu olimpic, unul mondial și alte două titluri europene la această probă, dar nu a mai spart niciodată bariera de 1:43,00. Cel mai aproape a fost la Europenele de la Belgrad din 2024, când a luat aur cu 1:43,13.
Așadar, poate că ambiția lui Hwang Sun-woo este puțin exagerată, dar valoarea sud-coreeanului e de necontestat. El a fost campion mondial la 200 m liber la Doha 2025 și mai are încă două medalii la Campionatele Mondiale la această probă: argint la Budapesta 2022, unde a fost învins chiar de David Popovici, și bronz la Fukuoka 2023, unde românul nu a prins podiumul.
Acel personal best de 1:43,92 al lui Hwang Sun-woo este al 3-lea cel mai bun timp din lume la nivel mondial în acest sezon competițional. Pe primul loc e Leon Marchand, care a înotat fabulos în primul schimb al ștafetei de 4x200 m liber de la Europene (1:43,76), anunțându-se un potențial rival al lui David Popovici pe viitor la această probă. Celălalt înotător care a fost mai rapid decât Sun-woo în actuala stagiune este americanul Luke Hobson, care oprit cronometrul la 1:43,85 acum două săptămâni, la Jocurile Pan-Pacifice. David Popovici e abia pe locul 5 în lume la proba sa favorită în acest sezon, cu acel 1:44,15 cu care a cucerit aurul la Europenele de la începutul lunii.
Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo