Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Alysa Liu, puștoaica minune a patinajului, s-a retras la 16 ani pentru că și-a "atins toate obiectivele din sport"

Cristian Mihală

Actualizat 11/04/2022 la 12:58 GMT+3

Americanca Alysa Liu, medaliată cu bronz în proba individuală de patinaj artistic la Mondialele 2022, a anunţat sâmbătă că se retrage la doar 16 ani, pentru că şi-a atins toate obiectivele din sport, transmite Reuters.

Alysa Liu

Credit imagine: AFP

Dublă campioană naţională, Liu şi-a făcut debutul olimpic la Jocurile de la Beijing în februarie, unde s-a clasat a şaptea în finală, iar două săptămâni mai târziu a urcat pe podiumul mondial de la Montpellier.
''Am început să patinez când aveam cinci ani, aşa că înseamnă aproximativ 11 ani pe gheaţă şi au fost 11 ani nebuneşti, a scris Liu pe Instagram. Sincer, nu m-am gândit niciodată că aş fi putut realiza atât de multe cât am reuşit.
Acum, mă simt atât de mulţumit de modul în care a fost cariera mea de patinaj. Acum că am terminat în sfârşit cu obiectivele mele în patinaj, voi merge mai departe cu viaţa mea. Patinajul m-a învăţat mult mai multe despre viaţă decâtam anticipat. Sunt foarte bucuros că am patinat'', a spus sporiva de peste Ocean.
Liu avea 13 ani când a câştigat primul titlu al Statelor United în 2019, devenind cea mai tânără campioană naţională, doborând recordul lui Tara Lipinski, iar în 2020 a repetat victoria.
La Mondialele 2022, Liu a devenit prima americancă medaliată din 2016 la patinaj artistic în proba individuală.
Sursa: Agerpres
Turneul ATP Masters 1000 de la Monte Carlo e în direct, în fiecare zi, pe Eurosport 2 și Eurosport Player!
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo