Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Fără precedent! Ceremonia de acordare a medaliilor în concursul pe echipe "probabil nu va avea loc". Anunțul CIO

Cristian Mihală

Actualizat 14/02/2022 la 12:01 GMT+2

Ceremonia de acordare a medaliilor pentru concursul pe echipe la patinaj artistic din cadrul Jocurilor Olimpice de la Beijing, în cadrul căreia sportivă Kamila Valieva ar urma să primească medalia de aur rezervată Rusiei, nu va avea loc, a anunţat, luni, Comitetul Internaţional Olimpic (CIO).

Kamila Valieva

Credit imagine: Getty Images

UPDATE / Fără precedent! NU va avea loc o ceremonie pentru acordarea medaliilor la proba de patinaj artistic pe echipe, iar participantele nu vor avea parte nici de o ceremonie de premiere în proba de simplu feminin dacă Kamila Valieva termină între primele 3.
Știre inițială
"Decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) de luni privind participarea sa în continuare la Jocurile Olimpice 2022, precum şi problema ceremoniei de acordare a medaliilor în concursul pe echipe vor face obiectul unor discuţii suplimentare", a declarat Mark Adams, purtătorul de cuvânt al CIO, în cursul unei conferinţe de presă.
Referitor la ceremonia de acordare a medaliilor, el a precizat că această chestiune "nu va fi probabil rezolvată în cursul Jocurilor şi este regretabil, dar trebuie să respectăm procedurile".
"Situaţia în care ne aflăm nu este deloc fericită", a adăugat el.
CITEȘTE ȘI:

Valieva a avut câștig de cauză la TAS

Patinatoarea rusă Kamila Valieva, depistată pozitiv la o substanţă interzisă, la finele lunii decembrie, a fost autorizată luni să participe la competiţia individuală de patinaj artistic din cadrul Jocurilor Olimpice de la Beijing, programată marţi, a anunţat Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS).
Instanţa sportivă a confirmat ridicarea suspendării provizorii dictate împotriva adolescentei în vârstă de 15 ani de către Agenţia rusă antidoping (RUSADA), considerând că privarea sa de competiţie, înainte de a fi examinat fondul acestei cauze, i-ar provoca prejudicii "ireparabile".
Valieva, noua senzaţie a patinajului artistic, este considerată marea favorită a concursului feminin de marţi, după ce a ajutat Rusia să cucerească primul titlu olimpic pe echipe din istoria sa, săptămâna trecută. Ea poate deveni campioană olimpică la primul sezon la seniori, chiar dacă nimic nu o împiedică să fie sancţionată în câteva luni, riscând să-i fie anulate toate rezultatele, inclusiv cele de la Olimpiadă.
Sursa: Agerpres
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo