Ilia Malinin, surpriza vieţii! Ce s-a întâmplat după "gala laureaţilor" de la Mondial: "Un moment memorabil"

Ilia Malinin a avut parte de o surpriză enormă după Mondial, primind premiul "Pionier pe gheaţă" şi devenind primul patinator din istorie care se bucură de o astfel de recunoaştere din partea Uniunii Internaţionale de Patinaj. Americanul a fost astfel răsplătit, la "gala laureaţilor" după cel de-al 3-lea titlu mondial din carieră, pentru faptul că a avut mereu puterea şi dorinţa de a inova.

Ilia Malinin, la Campionatul Mondial din 2026

Credit imagine: Getty Images

În urmă cu 5-6 ani, audienţele în patinaj scăzuseră drastic, dar acest sport a fost "resuscitat" graţie lui Ilia Malinin. În primul rând datorită sportivului de peste ocean, disciplina a fost printre cele mai urmărite la Jocurile Olimpice, chiar dacă rezultatul de acolo a fost unul teribil pentru Ilia, cel puţin în concursul individual (a luat aur pe echipe).
E de necombătut, însă, că Malinin a redefinit patinajul artistic, depășind limitele posibilului pe gheață. Ca recunoaștere a performanței sale record de a reuși șapte sărituri cvadruple într-un singur program, Uniunea Internațională de Patinaj (ISU) i-a înmânat cu mândrie primul premiu "Pionier pe Gheață" din acest sport lui Ilia. Momentul istoric a avut loc în timpul "galei laureaţilor" de la Praga, unde "Zeul cvadruplelor" a câştigat pentru a 3-a oară titlul mondial.
Exerciţiul de aur al lui Malinin, la Mondialul din Cehia (a sărit din nou 7 cvadruple)
picture

Ilia Malinin, revanșă în stil de mare campion, după dezastrul de la JO! Americanul, aur la Mondiale

Sursa video: Eurosport

Performanţa unică a lui Malinin avusese loc pe 6 decembrie 2025, în finala ISU Grand Prix de la Nagoya (Japnia), unde sportivul a prezentat un program istoric, reușind șapte sărituri cvadruple. O premieră într-o competiție internațională, această performanță record a captivat fanii patinajului, inspirând în același timp o nouă generație care descoperă sportul prin talentul său remarcabil.

Malinin, după ce a primit premiul "Pionier pe gheaţă": "Un moment memorabil"

Încoronat campion mondial pentru a treia oară la rând, Malinin e într-o continuă muncă pentru a inova tehnic şi a ridica sportul pe noi culmi. El nu doar că e un pionier al săriturilor imposibile, dar generează un spectacol care atrage zeci de milioane de telespectatori pe toate meridianele şi devine un deschizător de drumuri pentru noi generaţii de patinatori.
Președintele ISU, Jae Youl Kim, l-a surprins pe Malinin cu acest premiu, în fața unei arene "sold-out" la Praga, oferindu-i totodat[ un inel comemorativ, care să marcheze evenimentul.
"Aș dori să vă mulțumesc tuturor pentru acest moment memorabil. Acest sezon a fost cel mai lung și mai stresant și, fără tot sprijinul vostru, această realizare nu ar fi fost posibilă", a spus, vizibil emoţionat, "zeul cvadruplelor".
Președintele ISU, Jae Youl Kim, a explicat cât de important a devenit Malinin în întregul ecosistem al patinajului, astfel că crearea unui trofeu special pentru a marca inovaţiile aduse de el pe gheaţă era un lucru cât se poate de firesc: "Au existat deja atât de multe realizări mărețe în cariera lui Ilia, iar realizarea celor șapte cvadruple este ceva cu adevărat special. Sportivii sunt în centrul patinajului, așa că suntem încântați să recunoaștem acest lucru cu premiul "Pionier pe gheaţă", deoarece Ilia este un deschizător de drumuri al acestui sport, precum și un mare campion și un model de urmat".
Într-un sport construit pe artă, eleganță și precizie, ambiția neînfricată a lui Malinin și dorința sa neobosită de a realiza ceea ce pare imposibil au creat o moştenire fără egal, una care va inspira generațiile viitoare.
Ilia Malinin, la "gala laureaţilor", după ce a devenit triplu campion mondial
picture

Ilia Malinin, spectacol total la Gala Laureaților de la Campionatele Mondiale de patinaj artistic

Sursa video: Eurosport


Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo