Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cel mai bun patinator de viteză din istorie nu a obținut încă biletul pentru JO de iarnă de la Beijing

Bianca Dumitru

Publicat 27/12/2021 la 13:50 GMT+2

Olandezul Sven Kramer, considerat drept cel mai bun patinator de viteză din istorie, a terminat, duminică, pe locul 3 în proba de 5.000 m în cadrul selecțiilor olimpice olandeze și nu și-a asigurat încă participarea la Jocurile Olimpice de la Beijing (4-20 februarie), informează AFP.

Sven Kramer of Team Jumbo Visma and The Netherlands competing on the Men's B group 5000m during the 2021 ISU World Cup

Credit imagine: Eurosport

Sven Kramer, cvadruplu campion olimpic (trei titluri la 5.000 m) și cu nouă medalii olimpice în palmares, a fost cronometrat în 6 min 12 sec 29/100, fiind devansat de Patrick Roest (6.08,64) și Jorrit Bergsma (6:11,14) pe distanța sa favorită.
Dacă Roest, triplu campion mondial pe toate distanțele, și-a asigurat participarea la Beijing și va fi însoțit de Bergsma, Kramer (35 ani) va trebui să aștepte finalul calificărilor olandeze, care se vor încheia joi.
Olanda, națiune de referință în această disciplină, poate participa cu maximum nouă patinatori la Beijing, iar Kramer încă speră că unii dintre compatrioții săi se vor califica pe două, trei distanțe pentru a fi selecționat.
O altă posibilitate pentru Kramer (nouă titluri mondiale, pe toate distanțele) este să fie selecționat pentru proba de urmărire pe echipe, probă în care a cucerit titlul de campion olimpic în 2014.
Citește și:
"Eu pot fi util pentru urmărire și pot face o bună cursă de 5.000 m", a asigurat după cursă Kramer, care fost operat la spate în luna mai și nu a avut decât o singură apariție, discretă, în această iarnă în Cupa Mondială.
O altă legendă olandeză, Ireen Wust, nu și-a asigurat nici ea biletul pentru Beijing. Cvintupla campioană olimpică a terminat pe 3 la 1.000 m duminică, dar poate recupera în proba sa favorită, 1.500 m, miercuri.
Atât Kramer, cât și Wust vizează a cincea lor participare la Jocurile Olimpice de iarnă.
Sursa: AGERPRES
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo