Povestea campioanei Irene Schouten , patinatoarea care nu a continuat tradiția familiei de cultivatori de lalele

Irene Schouten a cucerit sâmbătă primul său titlu olimpic din carieră. Era una dintre favorite, era campioană mondială în exercițiu la 5.000 de metri și la urmărire echipe, alături de Ireen Wüst și Antoinette de Jong.

Acum însă distanța era de 3.000 de metri, iar toată lumea știe că olandezei îi plac mai mult distanțele lungi, de anduranță. ”Maratoanele” sunt specialitatea ei, chiar dacă acestea nu sunt probe olimpice.

Acum patru ani Irene nu a reușit calificarea la nicio probă la Jocurile Olimpice de la PyeongChang. În ultima clipă însă, a primit un bilet de participare la redistribuirile de la mass start. Și a profitat din plin. A cucerit medalia de bronz la JO 2018. În același an s-a mutat cu logodnicul său la Hoogkarspel, undeva în nordul Olandei. Nu foarte departe de Wervershoof, satul în care se născuse. A fost prima care nu a continuat tradiția familiei. De pepiniera de lalele se ocupă frații săi, Simon și Klaas Jr., supravegheați îndeaproape de tatăl Klaas.

Pentru Irene, rezultatele bune cu adevărat au început să vină din 2019 încoace. Până atunci nu a avut constanță. ”Am câștigat medalii și la o vârstă mai fragedă, dar de cele mai multe ori nu prea mi-a ieșit”, admite Irene, într-un interviu dat în Olanda înainte de Jocurile Olimpice de la Beijing.

”Specialitatea mea este patinajul pe pistă lungă. Deși și aici am avut suișuri și coborâșuri. Întotdeauna am atins un nivel ridicat la antrenamente, dar am arătat prea puțin la concursurile oficiale. Era o chestiune de a găsi vârful pentru mine”, declară olandeza.

A fost campioană mondială la start în bloc, în 2015, iar următorul succes major avea să fie abia peste 4 ani, la aceeași probă. ”M-am tot gândit, ce e de făcut, că nu aveam chef să mai aștept alți patru ani până la un nou rezultat. Am găsit însă vârful mai repede, au început să vină rezultatele”, subliniază Irene.

A trăit o dramă în 2018, când nu a reușit să se califice la PyeongChang. ”Am patinat destul de bine în acel sezon, dar în calificările pentru Olimpiadă a fost dezastru. M-am blocat complet pe cei trei kilometri. Picioarele îmi erau atât de încordate încât nu știam pur și simplu ce să mai fac. La fel a fost și la 5.000 de metri. Nici acolo nu s-a legat nimic”, își aduce aminte Irene.

Sora sa Catherine a povestit că atunci Irene a sunat-o și i-a spus că nu mai rezistă, că simte că a dezamăgit pe toată lumea. ”Am mers foarte greu la antrenamente”. Mama i s-a îmbolnăvit grav. Jolanda a suferit o hemoragie cerebrală și, de atunci, ea a locuit într-un azil de bătrâni, cinci zile pe săptămână. Toți cei de lângă ea, frații, tata i-au spus: ”Vom avea noi grijă de mama, te duci să de antrenezi pentru Olimpiadă!”.

În ultima pereche, la Beijing, în concursul olimpic, Irene a înfruntat-o pe italianca Francesca Lollobrigida, marea sa rivală continentală. A terminat cursa în trei minute, 56 de secunde și 93 de miimi de secundă, realizând un nou record olimpic.

Irene este acum fericită, Continuă tradiția patinajului viteză din țara sa. A preluat parcă ștafeta de la Ireen Wust, de 5 ori campioană olimpică, ultima dată în 2018.