Jutta Leerdam surprinde după aurul olimpic: "Nu mă retrag, dar aleg să mă opresc"

Eurosport on Google

Jutta Leerdam a decis să ia un an sabatic din patinajul viteză, la doar 27 de ani și la câteva luni după ce a devenit campioană olimpică la Milano-Cortina. Olandeza nu va concura în sezonul 2026/27, dar insistă că nu este vorba despre o retragere. Vrea timp pentru ea, pentru lucruri noi și pentru o viață dincolo de gheață.

Jutta Leerdam a cucerit aurul olimpic cu un nou record al competiției la 1000 de metri

Sursa video: TNT Sports

Jutta Leerdam nu va fi prezentă pe gheață în sezonul care urmează. Campioana olimpică din proba de 1.000 de metri a ales să pună pauză carierei, la scurt timp după cea mai importantă performanță a sa.
Olandeza a cucerit aurul la Milano-Cortina, în februarie, și a adăugat argintul de la 500 de metri. La 27 de ani, cu un palmares impresionant și după ani în care patinajul viteză a ocupat aproape fiecare moment al vieții sale, Leerdam a simțit că este momentul să se oprească pentru o perioadă.
Decizia nu înseamnă însă retragere. Leerdam a ținut să facă această diferență foarte clară. Nu va participa la competiții în acest sezon și nu va fi văzută pe gheață, dar nu este pregătită să închidă definitiv capitolul patinajului.

”Nu sunt pregătită să închid această ușă”

Explicația campioanei de 27 de ani este personală. După ani în care a trăit cu programul strict al unui sportiv de performanță, Leerdam vrea să descopere și alte lucruri.
Jutta vrea să învețe abilități noi, să facă lucruri care îi aduc bucurie și, pur și simplu, să își acorde timp. Pentru ea, pauza nu este o fugă de patinaj, ci o încercare de a găsi un echilibru după o perioadă în care acest sport a reprezentat o parte uriașă din identitatea sa.
”Retragerea este ceva definitiv”, a explicat Leerdam. Iar tocmai caracterul definitiv al unei asemenea decizii este motivul pentru care nu vrea să folosească acest cuvânt.
La 27 de ani, spune olandeza, viața și sentimentele se schimbă. Nu se simte pregătită să spună că nu va mai patina niciodată. Dimpotrivă, dragostea pentru sport a rămas acolo.
Este o alegere care vine după un moment de vârf. La Milano-Cortina, Leerdam și-a îndeplinit unul dintre marile obiective ale carierei: a câștigat aurul olimpic la 1.000 de metri. Cu patru ani înainte, la Beijing, obținuse argintul în aceeași probă. În Italia a completat succesul cu o nouă medalie, argintul de la 500 de metri.
picture

Femke Kok o bate pe Jutta Leerdam și setează un nou record olimpic la patinaj viteză

Sursa video: Eurosport

Acum, în loc să continue imediat spre următorul obiectiv, Leerdam a ales să tragă frâna. Sezonul de Cupă Mondială începe în noiembrie, dar numele ei nu va apărea în competițiile din 2026/27. Când va reveni, dacă va reveni, o va face după un an în care a avut timp să se gândească la ce își dorește cu adevărat.
Pentru moment, mesajul olandezei este simplu: nu spune adio patinajului. Jutta Leerdam a decis că este momentul în care își acordă timp.
Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo