Costel Cășuneanu a obținut cel mai bun rezultat din carieră la viteză în coastă! "Suntem pe drumul cel bun"

Costel Cășuneanu a devenit vicecampion național la viteză în coastă la finalul acestui sezon după ce ultima etapă, Trofeul Poiana Brașov, a stabilit clasamentele finale, pentru competiția care a strâns la start aproape 130 de concurenți.

Costel Cășuneanu

Credit imagine: Facebook

La al doilea sezon după revenirea pe modelul Skoda Fabia RXX, pilotul originar din Bacău a dovedit că are toate calitățile necesare pentru a lupta pentru titlul de la turisme care în urmă cu câțiva ani a fost câștigat de trei ori consecutiv de legendarul Mihai Leu.
Cu două victorii în actuala stagiune, la Râșnov și la Sinaia, acesta chiar a fost lider o bună parte din campionat și a avut șanse matematice până la etapa finală de la Brașov.
Cu o vreme schimbătoare și o manșă decisivă anulată, Cășuneanu s-a clasat pe 4 pe Drumul Poienii, însă a fost suficient pentru a-și asigura titlul de vicecampion național, după ce anul trecut a fost al treilea în topul final.
Cu 125 de puncte strânse în cele mai bune 7 etape ale sale în 2025, a avut un avans de 17 lungimi în fața ultimului ocupant al podiumului, Alexandru Pițigoi, campionul ultimelor 3 ediții ale campionatului. Victoria i-a revenit, în premieră, lui Radu Benea, cu Ferrari 488 Challenge Evo.
În total, de-a lungul acestui an, nu mai puțin de 110 piloți au concurat la Categoria I, acolo unde Costel Cășuneanu a devenit vicecampion național.
"Final de sezon cu o etapă foarte frumoasă la Brașov, unul dintre traseele mele preferate. Am avut parte de zăpadă, ploaie și soare în trei zile, așa că putem spune că etapa a fost cu adevărat provocatoare.
Am obținut titlul de vicecampion național din 110 concurenți la Categoria I și cred că suntem pe drumul cel bun. Deja ne gândim la următorul sezon. Vă mulțumesc tuturor pentru susținere!", a postat Cășuneanu, pe contul său de Facebook.
Deși sezonul de viteză în coastă s-a încheiat, pentru pilotul de la Impuls Leasing Rally Team au mai rămas două provocări, Raliul Brașovului, la finalul săptămânii viitoare, și etapa finală de Super Rally, de pe 25 octombrie, care are loc la București, și unde se numără printre favoriți.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo