Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Dinastia driftului! Tații și copiii concurează cot la cot în campionatul național

Bianca Dumitru

Publicat 28/07/2021 la 15:04 GMT+3

Pasiunea driftului se transmite ereditar în Campionatul Național, acolo unde nu mai puțin de patru părinți se duelează cu copiii lor pe trasele de concurs. Cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani, puștii fac senzație în actuala ediție de campionat, iar săptămâna viitoare vor lua startul în etapa a treia de pe Transrarău.

Drift România

Credit imagine: facebook

Gabi Imre jr (14 ani) a susținut examenul de capacitate luna trecută, iar la numai câteva zile distanță s-a impus și în etapa de pe Transalpina la clasa Semi Pro. Tatăl său, Gabi Imre, a încheiat pe locul 3 la divizia Pro.
"L-am luat peste tot cu mine. Nu i-am impus niciodată să facă ceva. I-am lăsat libertatea de a alege. Îți dai seama că mă bucur că a optat pentru drift. E mai talentat decât mine, are mai multă energie și are deja susținere. Sigur poate face lucruri frumoase", a spus seniorul despre fiul său, care tocmai a fost acceptat la un liceu german de top din Brașov. Puștiul pilotează un BMW e30 de 300 de cai putere.
Un nume sonor în Campionatul Național de Drift, Sorin Ene, are deja un prim urmaș în drift. Alice Ene, fiica de numai 14 ani a veteranului driftului, și-a luat anul trecut licența de pilot și acum pilotează un BMW e46 de 420 de cai putere.
"Am visat acest moment de când eram mică. Faptul că tatăl meu este pilot a contat, însă eu nu mă văd făcând altceva în acest moment. Este cea mai mare pasiune a mea", spune tânăra care va începe clasa a opta în toamnă. Înscrisă și pentru etapa de pe 7-8 august de pe TransRarău, Alice este cea mai tânără femeie pilot de drift din Europa. "Nu simt nicio presiune, doar bucuria de a pilota și de a face ce îmi place", explică aceasta.
Drift România

"Are toate avantajele față de mine!"

Doi dintre fiii lui Valentin Olteanu i-au împărtășit pasiunea experimentatului pilot. În 2015, Cătălin Olteanu devenea campion național la Semi Pro. Chiar dacă acesta a renunțat între timp, dedicându-se studiilor, locul său a fost luat de fratele mai mic, Albert Olteanu, care pilotează un BMW E36 de 520 de cai putere. Deși aparițiile lui Olteanu senior nu mai sunt atât de frecvente în campionat, Albert a devenit deja o prezență obișnuită și va concura săptămâna viitoare pe TransRarău alături de alți 16 piloți care s-au înscris la SemiPro.
Dacă în cazul celorlalți încă nu s-a ajuns la o rivalitate directă, în familia Negreanu aceasta există deja pentru că atât tatăl, cât și fiul concurează la clasa Semi Pro. Tatăl Toni recunoaște însă că Antonio (16 ani) e mai bun. "Are toate avantajele față de mine. Nu pot decât să mă bucur atunci când văd că obține un rezultat mai bun și sunt mândru de el", spune seniorul.
A treia etapă din Campionatul Național de Drift, denumită Către Viziunea Zero, pusă în scenă de RoDrift, va avea loc în weekendul 7-8 august, iar aproape 40 de piloți s-au înscris deja, împărțiți în cele două clase. Pe lângă competiția în sine, etapa are și misiunea de a responsabiliza noua generație privind condusul defensiv.
"Talentul automobilistic trebuie etalat într-un cadru legal și de aceea oferim tot ce putem pentru ca siguranța să fie pe primul plan. Prin tot ce facem, ne dorim să venim și cu o campanie de conștientizare a pericolelor de pe străzi față de atunci când concurezi într-un cadru legal", au anunțat organizatorii de la RoDrift.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo