Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Sezonul de viteză în coastă se încheie cu un record de înscrieri la Poiana Brașov

Bianca Dumitru

Publicat 14/10/2022 la 08:37 GMT+3

Ultima etapă din Campionatul Național de Viteză în Coastă, care va avea loc în weekend la Poiana Brașov, va avea parte de un număr record de înscrieri pentru acest sezon, cu un total de 104 piloți prezenți la start.

Viteză în coastă

Credit imagine: facebook

Trofeul Audi Brașov reprezintă a șasea rundă din prima divizie a Campionatului Național de Viteză în Coastă și se va desfășura pe drumul care leagă municipiul Brașov de Poiana Brașov, un traseu deja bine cunoscut de fanii motorsportului.
Evenimentul, al cărui promotor este Mihai Leu, va decide și numele noului campion la Categoria I la viteză în coastă, după ce Octavian Ciovică și-a asigurat deja titlul la Categoria II încă de la Câmpulung Muscel. Lupta directă se va da între Alexandru Pițigoi (Porsche 911) și Costel Cășuneanu (Skoda Fabia R5), diferența dintre cei doi în acest momente fiind de numai un punct.
Accesul fanilor pe traseu va fi gratuit, iar aceștia vor avea ocazia să vadă în acțiune modele spectaculoase precum Ferrari 458 Challenge, Audi R8, Mitsubishi Evo 8, prototipuri Radical, Norma și Speed Car, dar și un Tesla Model 3 pregătit special pentru curse. De asemenea, la start vor fi prezente și 6 automobile de ultimă generație cu configurație Rally2, construite special pentru etape de raliuri.
Pe lângă Mihai Leu, Emil Ghinea, Călin Manițiu, Aurelian Andronache, Călin Făgădar sau Lucian Răduț, piloți deja consacrați la etapele de viteză în coastă, printre concurenții înscriși se numără Norbert Maior, Jean Tatu jr, Andrei Gîrtofan, Vlad Cosma, Cristian Dolofan sau Andrei Cașcaval.
Sâmbătă, între 9:00 și 13:00 vor avea loc primele două manșe de recunoașteri, urmate de cele două antrenamente cronometrate (14:30 – 18:30). Duminică, după două manșe de recunoașteri de dimineață, concursul va începe la ora 13:30.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo