Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Simone Tempestini, aproape de al șaselea titlu de campion al României!

Bianca Dumitru

Publicat 02/09/2021 la 13:49 GMT+3

Simone Tempestini poate câștiga al șaselea titlu de campion național absolut dacă va reuși să se claseze în Top 3 la Raliul Iașului ProX, etapă de pe macadam care are loc în weekend și va strânge la start un total de 77 de echipaje. Pilotul clujean are patru victorii din patru în actuala stagiune.

Simone Tempestini

Credit imagine: facebook

Anul trecut, la Iași, Tempestini a abandonat cu două probe înainte de final, când a avut o ieșire gravă în decor, mașina de curse luând foc. La fel ca acum, pilotul în vârstă de 26 de ani era lider în campionat și o clasare în Top 3 îi asigura titlul. În 2020, a amânat celebrarea titlului până la cursa de casă, de la Cluj-Napoca. Acum, în a opta etapă a Campionatului Național de Raliuri Betano 2021, echipajul Simone Tempestini/Sergiu Itu nu vrea să mai facă pași greșiți și să se impună în raliul pe care l-au mai câștigat în 2015, 2016 și 2018.
Organizatorii au pregătit și câteva schimbări pentru ediția din acest an. Cea mai importantă este revenirea super specialei Râpa Galbenă. De asemenea, raliul va avea loc sâmbătă și duminică, iar probele Sinești și Hadâmbu sunt fostele Mădârjac și Cioca Boca, traseul fiind inversat. Etapa din acest weekend are un coeficient de 1,2.
Cu excepția lui Bogdan Marișca și Andrei Gîrtofan, toți piloții din Top 10 al clasamentului general FIA se vor afla la startul rundei care programează 9 probe speciale. Singurii cu șanse matematice pentru a opri hegemonia lui Tempestini, Sebastian Barbu și Dan Gîrtofan vor concura fiecare pe câte un model Skoda Fabia R5, la fel ca pilotul clujean. Gîrtofan are în palmares nu mai puțin de 8 podiumuri la Iași, dintre care în două rânduri a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului (2007, 2017).
După podiumul dublu obținut săptămâna trecută în Campionatul European de Raliuri, frații Norbert Maior și Francesca Maior vor concura la Iași pe un model Citroen DSR R3 Max. Anul trecut, cei doi au terminat pe 3 la general în runda din capitala istorică a Moldovei.
Un total de 8 modele R5 sau Rally2 vor fi prezente la Iași. Pe lângă Tempestini, Gîrtofan și Barbu, pe modele cu aceeași configurație vor mai concura Bogdan Cuzma, Adrian Răspopa, Cristian Dolofan, Eugen Cărăgui și Cătălin Grigoriu.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo