Un total de 81 de echipaje s-au înscris la cea de-a doua etapă din Campionatul Național de Raliuri Betano, care se va desfășura de joi până sâmbătă în Harghita, inclusiv cu o probă super specială în orașul Odorheiu Secuiesc.
Cu victorii în 2015, 2016, 2018, 2019 și 2020 pe asfatal din Harghita, Tempestini este la egalitate din acest punct de vedere cu colegul său de la Napoca Rally Academy, Bogdan Marișca, absent în acest weekend după accidentul din Maramureș.
Chiar dacă va concura pe un Porsche 997 RGT, clujeanul este favorit la casele de pariuri să obțină al șaselea succes din carieră aici și totodată să își consolideze poziția de lider în clasamentul general al campionatului. Și de această dată va face echipaj cu Sergiu Itu, cel care i-a fost copilot și în ultimii ani.
Raliraid
Driftul, înaintea fotbalului la VAR! Etapa de la Târgu Mureș, analizată inclusiv pentru fani
ACUM 13 ORE
Principalul oponent pentru Tempestini va fi Sebastian Barbu (Skoda Fabia Rally2), care își face debutul în acest sezon după absența din Maramureș. Acesta are două locuri 4 până acum pe acest traseu, în timp ce un alt nume în lupta pentru prima poziție ar putea fi favoritul local Adrian Teslovan, care va concura pe un Ford Fiesta R5.
La start va fi prezent și echipajul format din frații Norbert și Francesca Maior, care în 2020 termina pe 4 la general în Harghita, deși concura cu un Peugeot 208 R2. Pe un model similar, cei doi frați vor să facă din nou o surpriză la etapa care va programa 12 probe speciale, exclusiv pe asfalt.
Raliul va debuta joi seară în Odorheiu Secuiesc cu startul festiv, iar vineri de la ora 15:50 va pleca prima mașină pe probele speciale, etapa urmând să poată fi urmărită pe canalul de youtube al Federației Române de Automobilism Sportiv.
Raliraid
Simone Tempestini, gata să își apere victoriile la Raliul Argeșului! Ce pilot revine în weekend
20/05/2022 LA 07:13
Raliraid
Simone Tempestini a urcat 3 locuri în clasamentul Campionatului European de Raliuri
15/05/2022 LA 13:17