Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Simone Tempestini, gata să își apere trofeul la Raliul Sibiului

Bianca Dumitru

Publicat 29/07/2021 la 09:42 GMT+3

Simone Tempestini este principalul favorit să câștige a șaptea etapă a Campionatului Național de Raliuri, care va avea loc în acest weekend la Sibiu. La ediția de anul trecut, clujeanul a câștigat toate cele 9 probe speciale desfășurate exclusiv pe macadam.

Simone Tempestini

Credit imagine: facebook

Raliul Sibiului a revenit pe macadam după o pauză lungă, iar spectacolul a fost asigurat la ediția din 2020. Duelurile se anunță la fel de intense și în acest an, la start înscriindu-se 68 de echipaje, inclusiv din Italia, Ungaria, Turcia și Suedia.
Lider autoritar în campionat, cu 3 victorii din 3 participări în primele 6 etape, Tempestini vine la Sibiu după rezultatul excelent din Campionatul European, acolo unde a devenit primul român care a câștigat o probă specială din noul format FIA ERC. Cvintuplul campion național va concura la Sibiu pe același model Skoda Fabia R5 cu care s-a impus în 2020 și îl va avea copilot pe Sergiu Itu.
Este primul raliu pe plan intern pe macadam pentru pilotul de la Napoca Rally Academy, care a absentat de la Bacău deoarece a fost prezent la startul Raliului Letoniei. În aceeași situație se află și colegul său de la NRA, Norbert Maior, care anul trecut a încheiat spectaculos pe 4 la Sibiu, deși a concurat cu un model inferior, un Peugeot 208 R2.
Cei doi vor avea concurență serioasă la Sibiu. În total, 10 mașini cu configurație R5 sau Rally 2 se vor afla la start. Favoritul local Sebastian Barbu își dorește o nouă victorie la general, însă cu podiumul ca obiectiv vor fi prezenți și Dan Gîrtofan, Adrian Răspopa și turcul Erkan Gural. Raliul Sibiului din acest an va programa un total de 8 probe, urmând să se încheie sâmbătă seară. Nu vor lipsi o probă de noapte, dar și una pe circuitul de slalom paralel.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo