Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Super eveniment automobilistic pe străzile din București în acest weekend

Eurosport
DeEurosport

Publicat 29/09/2022 la 18:48 GMT+3

A cincea etapă din Campionatul Național de Super Rally va avea loc sâmbătă, pe șoseaua Kiseleff din Capitală, acolo unde 24 de piloți și-au anunțat prezența, evenimentul urmând să fie decisiv și pentru stabilirea titlului de campion în această disciplină.

Super eveniment automobilistic pe străzile din București în acest weekend

Credit imagine: Eurosport

Deja o tradiție pentru București, Super Rally ajunge pentru al patrulea an consecutiv în centrul orașului, iar fanii, al căror acces este gratuit, care vor fi prezenți pe Kiseleff, între Arcul de Triumf și Piața Presei, vor avea ocazia să vadă în acțiune modele precum Formula Renault, Ferrari, Radical SR8, Nova Proto sau Mitsubishi Lancer Evo.
Trofeul UniCredit Leasing powered by Audi poate decide și numele campionului absolut pentru sezonul 2022. Amânat la Craiova, verdictul s-ar putea da sâmbătă după amiază în runda de la București. Lider autoritar, campionul en-titre Jerome France are 77 de puncte, cu 19 mai mult decât Costel Cășuneanu, principalul contracandidat. Cu o victorie și în acest weekend, pilotul francez și-ar asigura matematic titlul de campion înaintea rundei finale.
CITEȘTE ȘI:
Printre piloții care vor concura la evenimentul din București se numără Mihai Leu (Radical SR8), Dani Oțil (Renault Clio Trophy), Vali Porcișteanu (Mitsubishi Lancer Evo 9), Alex Mirea (Radical SR3) sau Didier Balcaen (Formula Renault).
Competiția va începe sâmbătă dimineață, de la ora 09:00, odată cu manșele de recunoașteri, urmate de antrenamente, iar manșele de concurs sunt programate să debuteze la ora 14:00. Competiția va putea fi urmărită atât pe canalele Prima Sport, cât și pe canalul de youtube al Federației Române de Automobilism Sportiv.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo