Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Decizie istorică: Două meciuri de la Cupa Mondială de Rugby au fost anulate din cauza taifunului

Cosmin Cioboata

Publicat 10/10/2019 la 12:46 GMT+3

Partidele Italia - Noua Zeelandă și Anglia - Franța au fost anulate din cauza taifunului Hagibis. Cele patru naționale vor primi câte două puncte.

Sudafrica-Italia - 2019 World Cup Rugby Japan - Getty Images

Credit imagine: Getty Images

Organizatorii Campionatului Mondial din Japonia au anunțat că cele două meciuri programate sâmbătă vor fi anulate din cauza taifunului Hagibis. Italia, Noua Zeelandă, Anglia și Franța vor primi câte două puncte. În urma deciziei, naționala Italiei a ratat calificarea în "sferturi".
Este prima oară în istorie când meciurile din cadrul Campionatul Mondial sunt anulate. Cele două confruntări din grupe trebuiau disputate la Toyota City și Yohohama, dar situația meteorologică le-a dat planurile peste cap celor patru echipe. Ambele meciuri vor fi trecute cu scorul de 0-0, în urma căruia Anglia, Franța și Noua Zeelandă vor merge în faza următoare. Chiar dacă decizia nu îi va favoriza pe italieni, performanța înregistrată în acest an este cea mai bună din istorie. Naționala condusă de Conor O'Shea a terminat pe locul al treilea, cu 12 puncte acumulate.
Sevu Reece of New Zealand scores his side's seventh try during the Rugby World Cup 2019 Group B game between New Zealand and Namibia at Tokyo Stadium on October 06, 2019
Conform meteorologilor, taifunul Hagibis va fi cel mai mare din acest an și va cauza probleme serioase în orașele Tokyo, Yokohama și Toyota City.
Organizatorii Campionatului Mondial de Rugby au oferit mai devreme o declarație oficială:
"Naționalele implicate au fost informate și au înțeles problema. Este o situație unică, complexă și care evoluează repede, iar siguranța este prioritatea noastră principală.", a fost anunțul oficial.
Campionatul Mondial continuă cu partida Australia - Georgia, programată sâmbătă, la Shizuoka.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo