INTERVIU | Mihai Macovei, căpitanul "Stejarilor", înaintea Cupei Mondiale: "Ăsta o să fie atuul nostru principal"

Cupa Mondială de la Rugby este doar la o lună distanță, iar România se pregătește să participe din nou la turneul final, cu Mihai Macovei, căpitanul "stejarilor", în frunte. În acest sens, "Mac" a acordat un interviu pentru Eurosport.ro în care a vorbit despre Campionatul Mondial ce va avea loc în Franța și a analizat câteva aspecte referitoare la naționala condusă de el.

Eurosport

Credit imagine: Eurosport

Naționala de rugby a României va participa în septembrie și octombrie la cea de-a zecea ediție a Cupei Mondiale, ce va avea loc în Franța. Pentru "stejari", va fi a noua prezență la turneul final, după ce în urmă cu patru ani au fost depunctați drastic în calificări pentru folosirea unui jucător care s-a dovedit a fi ineligibil, Sione Fakaosilea, sancțiune ce s-a soldat cu eliminarea de la Mondial. Merită menționat însă că România reușise să se califice la turneul final chiar și în 2019 și doar respectiva depunctare a stat în drumul rugbiștilor spre turneu.
"Stejarii" revin astfel pe cea mai importantă scenă a rugby-ului mondial după ce ce au fost absenți la o ediție și o fac chiar împotriva unor adversari cu renume din sportul cu mingea ovală. România este repartizată în Grupa B la Campionatul Mondial și va da piept cu Africa de Sud, campioana en-titre a turneului, Irlanda, campioana Six Nations din acest an, Scoția, ocupanta locului al treilea la turneul european și Tonga, o țară cu rugby-ul în sânge.
România trece printr-un schimb de generații în acest moment, cu mulți jucători care se află la prima lor Cupă Mondială, însă "Stejarii" au și câțiva veterani în lot, iar unul dintre ei este chiar Mihai Macovei, căpitanul naționalei noastre. "Mac" are 36 de ani și a devenit una dintre figurile marcante din istoria recentă a naționalei de rugby, fiind cel mai selecționat căpitan din istoria sportului cu mingea ovală de la noi din țară. Stabilit în Franța de 11 ani, după ce a plecat de la Știința Baia Mare, Macovei joacă acum pentru RC Bassin d'Arcachon și se pregătește pentru ultimele meciuri în tricoul naționalei, care vor fi cele de la Mondial.
Căpitanul "Stejarilor" a acordat un interviu pentru Eurosport.ro, în cadrul căruia a vorbit despre provocările pe care România le va întâmpina la turneul din Franța într-o grupă de "foc", dar și despre cum vor încerca rugbiștii noștri să treacă peste ele. Mai mult decât atât, "Mac" a spus și ce își va dori să facă după retragere și ce trebuie să facă România pentru a redeveni o forță la nivel mondial.
Ediția de la acest Mondial se joacă în Franța, țară în care tu trăiești de 11 ani. Crezi că vei simți un oarecare sentiment de "acasă" când vei păși pe iarbă în cele patru partide din grupe?
Acasă tot timpul România rămâne, întotdeauna o să rămână acasă România. Dar este un sentiment aparte pentru că am mulți prieteni în Franța, de 11 ani mi-am format mulți prieteni acolo. Familia e acolo, copiii sunt născuți acolo și ei trăiesc mai pe partea franceză și da, o să fie un sentiment aparte.
România este într-o grupă care la prima vedere este extrem de dificilă, cu Africa de Sud, campioana en-titre, Irlanda, care este campioana Six Nations, Scoția și Tonga, care sunt și ele țări foarte solide. Ce rezultate speri să obțineți din aceste patru meciuri care par "de foc"?
Rezultatele nu știu. Mergem acolo să jucăm fără nicio presiune. Mize o să fie să facem un meci bun și obiectivul pe care mai sus îl avem este să ieșim sănătoși din primele trei meciuri și să facem meciuri bune, să fim mulțumiți de ele și să mergem la victorie împotriva echipei din Tonga.

Macovei a identificat de ce are nevoie România la Mondial pentru o victorie

Care crezi că va fi secretul unei victorii la acest Mondial?
Eu zic că o să fie colectivul, dacă o să fie un colectiv unit și un colectiv în care o să mergem toți în același sens. Cred că asta o să fie atuul nostru principal.
Tu ai fost omul care practic a adus ultima victorie a "Stejarilor" la un Mondial de rugby, în acel meci memorabil din 2015 în fața Canadei, când ai înscris două eseuri. Crezi că poți repeta performanța de acum opt ani și să ajuți echipa să câștige din nou un meci?
Nu îmi place să trăiesc din istorie. Pentru mine e mai important prezentul, e mai important să vedem acum ce putem să facem. Eu sper ca echipa să aducă victoria. Nu ne bazăm pe un jucător anume. Sper ca toți să muncim și cine o să fie să marcheze, să marcheze, nu contează cine o să marcheze. Mergem acolo ca și o echipă unită în care tragem la aceeași căruță.
picture

Mihai Macovei Romania 2015

Credit imagine: AFP

România nu a participat la ultima ediție a Cupei Mondiale după ce a fost descalificată în acel episod cu folosirea lui Sione Fakaosilea, care s-a dovedit a fi ineligibil. Cum vă simțiți să reveniți la cel mai important turneu din lume după ce nu ați putut fi prezenți acum patru ani, deși obținuserăți calificarea din punct de vedere sportiv?
Ne bucurăm că România este calificată la Cupa Mondială, ne bucurăm pentru că este o altă generație. Ce cred eu, 90% (n.r. din cei) care participă la această Cupa Mondială n-au mai fost niciodată, o să fie pentru ei prima Cupă Mondială și asta este un lucru bun, că poate să se formeze colectivul pentru următoarea Cupă Mondială.

Cât mai ține șirul de calificări consecutive la Mondial, în viziunea lui "Mac"

Și pentru că tot vorbim despre revenirea României, deși în 2019 nu am fost prezenți, România a fost mereu calificată la Mondial dacă ne raportăm la criteriul sportiv, având zece calificări din tot atâtea posibile. Teoretic am fost calificați la fiecare Cupă Mondială, deși în 2019 nu am fost prezenți. Cât de mult crezi că va mai ține acest șir de calificări pentru generația României?
Eu sper în continuare să ne calificăm la fiecare Cupă Mondială, ăsta e și obiectivul federației. Și cei care ne-am lăsat, o să ne lăsăm, ne-ar bucura să mergem la fiecare Campionat Mondial, chiar dacă o să fim de partea cealaltă a tribunei. Ne-ar plăcea să ne vedem foștii colegi la toate Campionatele Mondiale, și sper să fie așa, federația să mai corecteze lucruri în următorii ani și să aducă România din nou la Campionatul Mondial, care o să fie în Australia dacă nu mă înșel.
picture

Mihai Macovei - Colomiers - 23 octobre 2015

Credit imagine: Icon Sport

"Mac", tu ești căpitanul echipei naționale și ai devenit chiar cel mai selecționat căpitan din istoria rugby-ului românesc. Din această perspectivă, cât de multă presiune simți pe umerii tăi în vederea Cupei Mondiale?
Presiunea este, este și o să fie întotdeauna. Important este să trecem peste ea și să încercăm, să încerc și să încercăm să formăm un grup unit. Altfel nu cred că o să avem nicio șansă dacă nu mergem acolo ca și o echipă, o să ne fie greu, pentru că o să fie momente grele. Jucătorii cu care suntem în față (n.r. sunt) buni, joacă la cele mai bune echipe din lume și trebuie să fim uniți.
România a avut deja un meci de pregătire pentru Mondial, cel cu Statele Unite, și mai urmează alte două, cu Georgia și Italia. Cum ai vrea să arate naționala după ultimele două meciuri de pregătire, înainte de Mondial?
(n.r. Trebuie) să arătăm că știm ce vrem, să nu avem nicio îndoială și sper ca, și sunt sigur, ca la meciul România să arate altcumva.

Cum va arăta viața lui Macovei după retragerea din rugby

Ai declarat că partida test cu Statele Unite a fost ultima de pe Arcul De Triumf. Ar trebui să ne așteptăm la un anunț de retragere în viitorul mondial după partidele de la Mondial?
După Mondial am spus că o să fie pentru mine, dacă o să ajung până la Mondiale și o să ajung și până la ultimul meci cu Tonga, o să fie ultimul meci al meu pentru "frunza de stejar".
Și ce va face după retragere cel mai selecționat jucător de rugby din România?
Eu mai am un sezon de jucat, de continuat până în vara anului viitor în Franța și sper să rămân pe teren, pe partea cealaltă, ca și antrenor, dacă aș avea ocazia, de ce nu?
Un rol important în ascensiunea ta din rugby l-a avut chiar Eugen Apjok, cel care te-a adus la Baia Mare și care este acum din nou antrenorul tău, la națională. Ce relație simți că ai cu selecționerul tău, ținând cont că vă cunoașteți încă de când erai un tânăr jucător?
Vezi cum e viața asta, am început cu el și termin tot cu el. E o relație bună, o relație de respect, o relație de prietenie și cel mai important este să ne respectăm unul pe altul și să ne ajutăm unul pe altul, atât cât putem. Înotdeauna am avut o relație bună cu Eugen, chiar dacă nu ne-am mai (n.r. intersectat) de 11 ani, de când am terminat la Baia Mare și în continuare am rămas în relații foarte bune cu el.
picture

Pro D2 - Macovei (Colomiers)

Credit imagine: Icon Sport

Ce îi trebuie României pentru a fi nou în topul sportului cu mingea ovală

Vorbind la general, de ce crezi tu că are nevoie rugby-ul românesc pentru a redeveni o forță la nivel mondial?
În primul rând, v-am spus, toate pleacă de jos, dacă nu investești în copii, n-o să ai mai departe. Dacă nu pui sămânța în pământ să crească un pom, n-ai cum să culegi fructe după aia. V-am spus, trebuie investit în copii, în tineret, de acolo să vină și roadele, altfel nu se poate. Dacă nu investim în tineri, n-avem cum să avem pretenții mai sus.
Și acum că tu ești pe final de carieră, ce consideri tu că înseamnă rugby-ul pentru tine și cât de mult crezi că ți-a îmbogățit viața?
Rugby-ul m-a format. Mi-a dat și familia, uite soția, tot din cadrul rugbistic am cunoscut-o, școlile pe care le-am făcut tot rugby-ul m-a ajutat să le fac și ce am realizat în viață le-am făcut cu ajutorul rugby-ului.
Și o ultimă întrebare, vorbind despre Mondial, cât de mult vă încurcă faptul că nu puteți pregăti meciurile de la Mondial pe un singur teren?
Asta e o poveste lungă, o poveste pe care sper să o dăm la o parte. Uite, săptămâna asta a început bine, ne-am antrenat ieri și alaltăieri pe principal, sper să nu mai fie probleme și să continuăm. Sper să nu mai fie probleme și să fim lăsați să ne antrenăm pe terenul principal.
Programul României la Campionatul Mondial
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo