Înaintea partidei de la Sydney, jucătorii "All Blacks" i-au adus un ultim omagiu legendarului fotbalist din istoria Argentine, Diego Armando Maradona. Până să execute celebrul "Haka" în fața adversarilor lor, rugbiştii din naţionala Noii Zeelande au aşezat, la centrul terenului, un tricou al reprezentativei "All Black" cu numele fostului mare fotbalist pe spate, purtând numărul 10.
Momentul a fost cu adevărat emoționant. Argentinienii au admirat gestul adversarilor lor cu lacrimi în ochi: "E o legendă pentru toată lumea, dar în Argentina este Dumnezeu. A venit de multe ori la meciurile noastre, iar după o partidă câștigată cu Noua Zeelandă a intrat în vestiar și a celebrat cu noi victoria, cântând și dansând. I-am oferit cadou un balon oval", a spus, înainte de meciul cu Noua Zeelandă, selecționerul Argentinei, Mario Ledesma.
Rugby
Stadionul Arcul de Triumf va fi inaugurat pe 3 iulie! Care este primul meci care se joacă aici
22/06/2021 LA 17:10

Diego Armando Maradona a încetat din viață la vârsta de 60 de ani

Lumea fotbalului a primit miercuri o veste extrem de dureroasă. Legendarul Diego Maradona s-a stins din viață la vârsta de 60 de ani, în urma unui stop cardiorespirator.Cotidianul argentinian Clarin a oferit miercuri o veste șocantă pentru toți iubitorii fotbalului: Diego Armando Maradona a murit miercuri la vârsta de 60 ani. Maradona suferise la începutul lui noiembrie o intervenție chirurgicală pe creier pentru îndepărtatea unui hematom subdural (cheag de sânge).
Intervenția a decurs cu succes, iar toată lumea era optimistă în privința sănătății fostului campion mondial din 1986. Din păcate pentru întreaga suflare a fotbalului și a sportului mondial, lucrurile s-au înrăutățit brusc. Miercuri, genialul "D10S" Diego a suferit un stop cardiorespirator și n-a mai putut fi salvat de echipele medicale ajunse la fața locului în 30 de minute de la apariția problemelor.
În urmă cu două săptămâni, Argentina a produs o surpriză incredibilă la Sydney, acolo unde a învins Noua Zeelandă cu 25 - 15 în Rugby Championship. Aceasta este fără doar și poate una din cele mai mari surprize din istoria rugby-ului. Este prima victorie a Pumas asupra All Blacks. Mai exact, Argentina și Noua Zeelandă s-au întâlnit de 34 de ori începând cu anul 1976, în toată această perioadă reușind să "smulgă" un singur rezultat de egalitate, 21-21 în 1985 la Buenos Aires.
Rugby
Acolo unde se joacă rugby-ul adevărat
05/06/2021 LA 06:14
Rugby
Situația delicată a stadionului Arcul de Triumf. Acuzele aduse de Federația Română de Rugby
01/04/2021 LA 10:29