Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Noua Zeelandă - Anglia, prima semifinală de la Cupa Mondială. All Blacks, victorie clară cu Irlanda

Cristian Mihală

Actualizat 19/10/2019 la 17:23 GMT+3

Noua Zeelandă este a doua reprezentativă calificată în semifinalele Cupei Mondiale de rugby din Japonia, după succesul cu 46-14 în fața Irlandei. All Black s-a desprins încă de la pauză, scor 22-0. Așadar, avem prima semifinală a turneului final din 2019, Noua Zeelandă – Anglia

New Zealand v Ireland

Credit imagine: Getty Images

Irlanda reușise să învingă Noua Zeelandă în două din ultimele trei teste directe, dar s-a dovedit încă o dată, dacă mai era nevoie, că un meci la Cupa Mondială înseamnă altceva. All-Blacks au făcut o adevărată demonstrație de forță în al doilea sfert de finală, reușind să o transforme și pe Irlanda într-o echipă din plutonul doi. „Verzii” au început Cupa Mondială din postura de lider în ierarhia mondială. După 32 de minute de joc, băieții lui Steve Hansen s-au desprins la 22-0, mijlocașul la grămadă Aaron Smith fiind eroul începutului de meci, cu două eseuri. All Black au fost irezistibili, reușind să-i determine pe adversari să greșească foarte des. Dominarea a fost aproape cvasitolată, până spre finalul primei părți Noua Zeelandă reușind să petreacă aproape 70% din timp în terenul Irlandei.
După pauză, campioana mondială en-titre și-a continuat recitalul și a ajuns la 34-0 în minutul 61. Se prefigura un ”măcel”, doar că Irlanda a ținut la blazon și a avut reacție. Henshaw a redus din diferență în minutul 69 cu o încercare, iar câteva minute mai târziu „verzii” au obținut și un eseu de penalizare. Ultimul cuvânt i-a aparținut însă tot Noii Zeelande. Deși a jucat în ultimele minute cu un om mai puțin, All Blacks au realizat și al șaptea eseu din meci, prin Jordie Barrett. Fratele lui, Beauden Barrett, autor la rândul lui a unei încercări în prima parte, a fost desemnat omul meciului.
Noua Zeelandă a defilat în acest sfert de finală și își continuă parcursul în tentativa de a stabili un nou record în istoria Cupei Mondiale, trei titluri consecutiv câștigate. Meciul cu Anglia din semifinale se anunță deja fascinant.
A doua semifinală va fi decisă în urma partidelor de duminică: Franța – Țara Galilor (ora 10:15) și Africa de Sud – Japonia (ora 13:15).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo