Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Friends&Family. Povestea fascinantă a lui Andrei Feldorean, spusă de mama săritorului. "Credeam că merge la schi"

Andrei Nicolae

Actualizat 10/02/2022 la 12:13 GMT+2

Adina Feldorean, mama săritorului Andrei Feldorean, a povestit cum a ajuns fiul ei să practice unul dintre cele mai frumoase sporturi de iarnă.

Andrei Feldorean

Credit imagine: Other Agency

Săriturile cu schiurile din România traversează unul dintre cele mai bune momente din istorie, iar acest lucru se datorează inclusiv sportivilor Daniela Haralambie, Andrei Feldorean, Daniel Cacina și Sorin Mitrofan, care s-au calificat la Jocurile Olimpice. Niciodată în istoria acestei discipline, România nu a avut atâția sportivi care au obținut biletele pentru competiția supremă.
Feldorean & Cacina
În contextul în care în România nu există mai mult de 100 de săritori (cu tot cu copii și juniori), prezența sportivilor în China este deja o mare performanță. În plus, toți sunt foarte tineri, astfel că au tot viitorul în față.
Andrei Feldorean și Daniel Cacina mai au un concurs în față, sâmbătă, de la ora 13:00, pe trambulina mare. Emoțiile sunt atât la fața locului, dar și acasă, unde familiile sportivilor trăiesc la intensitate maximă.

"Cineva a avut ochi pentru Andrei Feldorean. El era foarte energic"

"Televizorul stă în aceste zile, la servici, acasă, pe Jocurile Olimpice. Suntem alături de Andrei și suntem foarte bucuroși că participă. Să ajungi acolo, cred că este o performanță foarte mare. Nici nu mă gândeam vreodată că Andrei al nostru va concura la Jocurile Olimpice. Singur, am fost să-l vedem la concursuri la Râșnov, să-l urmărim cum sare de pe o trambulină, dar să ajungă aici, este o surpriză foarte mare și pentru noi", ne-a relatat Adina Feldorean, mama săritorului în vârstă de 21 de ani.
Drumul lui Andrei spre sărituri a pornit pe undeva la vârsta de 7 ani, în clasa întâi. "Era un copil foarte energic. Astfel, ne-am gândit să-l ducem la un sport, unde să-și consume energia. Antrenorul (n.r. Florin Spulber) l-a văzut mai zburdalnic și ne-a întrebat dacă îl lăsăm la schi. Credeam că merge la schi pe pârtie. Dar mai târziu am aflat că este vorba despre schi sărituri pe trambulină Când am auzit... Reacția a fost ceva de genul: 'Vai de mine'. A rămas în continuare la sărituri. Cineva a avut ochi pentru el", a dezvăluit mama sportivului.
Adina Feldorean recunoaște că are emoții când îl vede pe fiul ei în vârful trambulinei: "Când e sus, mă gândesc la ce o fi în mintea lui. Uneori rămân fără aer, parcă aș sări eu pentru prima dată de pe trambulină".
Parcursul lui Andrei spre marea performanță nu a fost deloc simplu, mai ales că familia a ținut mult și la școală. "Nu am pus niciodată presiune pe el, i-am spus că merge la sport cât poate, dacă poate. Ne-am dorit să se țină de școală și asta a fost singura condiție. Având multe cantonamente și concursuri în străinătate, a avut și profesori înțelegători, au mai acceptat această situație, că mai lipsește de la ore. Îmi aduc aminte că, de multe ori, la festivitățile de deschidere ale anului școlar sau de închidere eu duceam și florile, eu preluam cărțile și premiile. Uneori, am fost eleva lui Andrei", a povestit mama sportivului.
Andrei Feldorean și Andrei Cacina
Acum, Andrei devine o figură tot mai populară în Săcele, micuța localitate de lângă Brașov. A început să concureze și în Cupa Mondială, iar acum tot mai mulți localnici îl urmăresc și se interesează de el. "Andrei este un copil foarte simplu, un băiat modest. Întotdeauna, el spune că este înconjurat de oameni valoroși", l-a descris mama.
Pentru concursul de la finalul acestei săptămâni, Adina Feldorean îi ține pumnii strânși. "Poate va avea parte de un vânt bun și va face și o surpriză. El oricum ne-a depășit așteptările", a concluzionat părintele sportivului.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo