Daniel Tschofenig a câștigat dramatic Vulturul de Aur! Final intens în Turneul celor 4 Trambuline

Daniel Tschofenig a câștigat Vulturul de Aur, impunându-se în Turneul celor 4 Trambuline pentru a prima oară în carieră. Austriacul a câștigat etapa de la Bischofshofen, după ce s-a impus și la Garmisch-Partenkirchen, și a adus primul trofeu al echipei sale după 10 ani.

Daniel Tschofenig a câștigat Turneul celor 4 Trambuline! Cele mai bune sărituri de la Bischofshofen

Sursa video: Eurosport

Daniel Tschofenig s-a impus în această seară la Bischofshofen, obținând a doua victorie de etapă în această ediție a Turneului celor 4 Trambuline și adjudecându-și totodată și Vulturul de Aur.
Austriacul a avut evoluții de 136, respectiv 140,5 metri, acumulând 308,6 puncte, un total pe care nu l-au putut depăși nici Hoerl, nici Kraft, care au fost mai bine clasați la finalul primei manșe.
Tschofenig a fost urmat pe podium la Bischofshofen de Jan Hoerl, care a sărit 143 de metri în manșa secundă, dar a fost depunctat în urma aterizării și a ajuns la un total de 306,5 puncte, și de Stefan Kraft, care a avut de așteptat câteva minute din cauza vântului înainte de a sări 137,5 metri. Această evoluție nu l-a ajutat să termine decât pe 3, cu un total de 303,2 puncte.
În urma acestor rezultate, Daniel Tschofenig i-a depășit în clasamentul general al competiției, cu 1,4, respectiv 4,1 puncte pe Jan Hoerl și Stefan Kraft, între care exista un avantaj minim, cel mai mic din istorie, înaintea acestei etape.
Astăzi, Kraft a fost cel care a câștigat prima manșă, în care a avut o săritură de 136 de metri, pentru care a primit 154,8 puncte. Cea mai lungă evoluție a manșei inaugurale i-a aparținut lui Jan Hoerl, care a sărit 140,5 metri, dar a fost recompensat doar cu 152,7 puncte, fiind pe 3, în timp ce pe locul 2 s-a clasat Maximilian Ortner, cu 153,4 puncte acumulate după o săritură de 134 de metri.

Kraft, ultimul austriac care a câștigat Vulturul de Aur

Victoria lui Tschofenig pune capăt unei perioade lungi în care austriecii nu au mai pus mâna pe Vulturul de Aur. Este prima dată după 10 ani când un sportiv din Austria ridică trofeul Turneului celor 4 Trambuline.
Ultimul care a făcut asta, în sezonul 2014/15, a fost Stefan Kraft, care și-a adjudecat atunci Vulturul de Aur după o singură etapă câștigată, la Oberstdorf. De-a lungul carierei, austriacul de 31 de ani a mai câștigat patru etape ale competiției, la Oberstdorf în 2016/17, la Bischofshofen în 2023/24 și anul acesta, la Oberstdorf și Innsbruck.
Acea victorie din 2015 a lui Kraft a fost a șaptea consecutivă pentru austrieci în această competiție, anterior impunându-se în turneul de la trecerea dintre ani Wolfgang Loitzl, Andreas Kofler, Thomas Morgenstern, Gregor Schlierenzauer (de două ori) și Thomas Diethart.
Ulterior, Vulturul de Aur a ajuns de câte trei ori la Kamil Stoch și Ryoyu Kobayashi și câte o dată la Peter Prevc, Dawid Kubacki și Halvor Egner Granerud.
Doar 3 sportivi au reușit, de-a lungul istoriei, să cucerească trofeul cu victorii în toate cele 4 etape ale Turneului celor 4 Trambuline. Este vorba despre Sven Hannawald, în sezonul 2001/02, Kamil Stoch în 2017/18 și Ryoyu Kobayashi, în stagiunea 2018/19.
De asemenea, finlandezul Janne Ahonen este singurul săritor care a reușit să câștige de 5 ori Vulturul de Aur, în sezoanele 1998/99, 2002/03, 2004/05, 2005/06 și 2007/08.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo