Interviu eveniment cu marele Martin Schmitt. Germanul a prefațat Turneul celor 4 Trambuline

În vârstă de 41 de ani, Schmitt s-a retras din activitatea profesionistă, dar rămâne extrem de conectat la tot ce înseamnă fenomenul săriturilor cu schiurile, îndeplinind rolul de expert Eurosport.

Văzut unul dintre cei mai mari săritori din istorie, neamțul are un CV impresionant: 28 de victorii în Cupa Mondială, 2 victorii finale (1999 și 2000), trei medalii olimpice (una de aur) și 11 medalii la Mondiale (patru de aur).

Schmitt a acceptat provocarea Eurosport și a acordat un interviu extrem de interesant, în care a vorbit despre ce înseamnă Turneul celor 4 Trambuline, despre cine l-a impresionat în actualul sezon, dar a făcut și o incursiune în trecut, rememorând puncte cheie ale carierei sale.

A fost ceva uriaș, bineînțeles. Acel sezon a fost unul excelent pentru mine. În chiar primul weekend al Cupei Mondiale am câștigat două etape și am venit la Turneul celor 4 Trambuline cu patru succese la activ. Mulți mă vedeau favorit la Oberstdorf și am reușit să câștig. Un vis din copilărie s-a transformat în realitate.

Presiunea e mare, bineînțeles, când reușești asemenea performanțe. Dar nu m-am gândit la ea foarte mult. În următoarele două etape, la Innsbruck și Bischofshofen, lucrurile nu au mai mers așa cum voiam. Dar nu cred că a fost neapărat o chestie de presiune.

În calificările de la Innsbruck am sărit foarte bine și chiar am avut cea mai lungă săritură. Din nefericire, am căzut la aterizare. Condițiile au fost potrivnice la acea săritură, vântul și-a schimbat în permanență direcția. Acel incident m-a făcut puțin nervos, puțin temător. Avusesem o altă căzătură cu trei săptămâni înainte, când am ieșit cu prea multă viteză de pe masa trambulinei.

Din cauza rezultatului din calificări, am intrat printre primii în concursul propriu-zis de la Innsbruck. Trebuie să înțelegeți, la vremea respectivă nu aveam tehnicieni care să se ocupe de schiuri, mi le pregăteam pe cont propriu. Nu am găsit o soluție pentru a prinde viteza optimă. Am înțeles asta imediat ce m-am lansat. Am simțit că sunt vulnerabil și m-am panicat puțin. Era o situație comună pentru mulți săritori cu schiurile tineri, sunt convins.

Am avut o carieră consistentă. Ultima competiție la care am participat a fost și ultima săritură. Și așa va rămâne.

Știam că acest moment va veni, astfel că nu m-am gândit foarte mult la acest aspect. Eram conștient că la un moment dat cariera mea se va încheia și m-am obișnuit să nu îmi fie dor de sărituri. Am evoluat la nivel ridicat pentru o lungă perioadă, așa că acum pot să mă bucur de libertate.

Noriaki e un fenomen. E impresionant să vezi un tip de vârsta lui cât de mult se antrenează și cât de conectat e la competiții. Acum, a devenit clar că nu mai e la nivel maxim din punct de vedere fizic și și-a pierdut din flexibilitate. A înțeles și el asta și nu va participa la Turneul celor 4 Trambuline. Se pregătește, cred, pentru Campionatele Mondiale de Zbor cu schiurile, de la Planica.

Stoch a reușit asta, apoi a venit Kobayashi și a repetat performanța. E ceva straniu, pentru că vorbim de niște performanțe rare. În acest moment, consider că nivelul e prea echilbirat. Nu văd pe nimeni să evolueze la un asemenea nivel încât să se impună în toate cele patru etape.

E greu să nominalizez un singur săritor, dar cel mai mult m-a impresionat Stefan Kraft. A reușit să intre în formă la timp, deși în toamnă nu reușea să se apropie de nivelul său maxim. Dar a luat deciziile potrivite, s-a antrenat, a eliminat greșelile și acum e la un nivel incredibil. Daniel Andre Tande a avut de asemenea un start excelent, mai ales dacă ne gândim la istoricul lui cu accidentările.

Atmosfera, energia degajată, pasiunea, drama. Toate aceste ingrediente îi conferă unicitate Turneului celor 4 Trambuline și face din el un eveniment magic.

Finlanda a fost o țară mare în această disciplină. Nu exista sezon de Cupă Mondială fără măcar o victorie finlandeză, era ceva de neimaginat. Dar de mulți ani au probleme, s-a creat o prăpastie între ei și celelalte țări de top din săriturile cu schiurile.

Pe vremea mea, Finlanda îi avea pe Janne Ahonen și Matti Hautamaki, care puteau câștiga oricând. Apoi i-a avut pe Janne Happonen și Ville Larinto, ambii cu perspective fantastice. Dar amândoi au fost ghinioniști, au avut parte de accidentări urâte. A mai fost și Harri Olli, care avea un potențial imens, dar care nu a confirmat. Așa s-a distrus o generație bună de săritori cu schiurile. Brusc, Finlanda a dispărut din lumina reflectoarelor și nu există multe exemple de urmat pentru tânăra generație. Au intrat pe un trend descendent și le va fi foarte greu să revină la cel mai înalt nivel.

Din câte am înțeles, condițiile oferite tinerilor nu sunt la fel de bune ca cele de care beneficiază alte țări mari din săriturile cu schiurile. În special în faza inițială, când trebuie să investești mult în tineri, Finlanda e deficitară. E greu să ții pasul cu ceilalți când nu dispui de un buget comparabil cu Germania, Austria sau Norvegia.