Lanisek, câştigător la Zakopane, într-o etapă marcată de retragerea uriaşului Kamil Stoch. Moştenirea impresionantă lăsată săriturilor cu schiurile
Publicat 12/01/2026 la 11:19 GMT+2
Slovenul Anze Lanisek a câştigat concursul de sărituri cu schiurile de la Zakopane (Polonia), primul după Turneul celor Patru Trambuline, obţinând cu această ocazie a unsprezecea sa victorie în Cupa Mondială şi a treia de la debutul sezonului. Etapa de ieri a fost una extrem de emoţionantă, Kamil Stoch, unul dintre cei mai mari săritori din istorie, evoluând pentru ultima oară în carieră.
Kamil Stoch pożegnał się z Turniejem Czterech Skoczni
Credit imagine: Getty Images
Lanisek (29 ani) s-a impus cu un total de 278,1 puncte, după două sărituri de 138 m şi 137 m. El l-a devansat pe austriacul Jan Hoerl, care a dominat prima manşă, dar s-a clasat în final pe locul secund, cu 264,8 puncte (144,5 m şi 135,5 m).
Pe poziţia a a treia s-a clasat tot un reprezentant al Austriei, Manuel Fettner, cu 262,7 puncte (129,1 m şi 133,6 m).
Liderul Cupei Mondiale şi recentul câştigător al Turneului celor Patru Trambuline, slovenul Domen Prevc, a ocupat locul 27, cel mai slab al său într-un concurs din acest sezon, cu sărituri de 126 m şi 113,5 m.
Prevc domină clasamentul general al circuitului mondial, cu un avans de 392 de puncte faţă de japonezul Ryoyu Kobayashi, care nu a concurat în weekend, conservându-şi forţele pentru etapa următoare, programată în ţara sa natală, la Sapporo, gazda Jocurilor Olimpice din 1972.
Kamil Stoch s-a retras la Zaopane. Moştenirea uriaşă lăsată săriturilor cu schiurile
Etapa de la Zakopane va rămâne pentru mult timp în memoria iubitorilor de sărituri cu schiurile pentru că a însemnat ultima apariţie a legendarului Kamil Stoch. Ajuns la 38 de ani, acesta a decis să concureze pentru ultima oară în faţa propriilor suporteri, care i-au oferit o retragere de vis.
Originar chiar din Zakopane, Stoch, care a fost desemnat sportivul numărul unu în Polonia în două rânduri (2014 şi 2017) a pus capăt unei cariere de 21 de ani, în care a bifat nu mai puţin de 442 de starturi în Cupa Mondială.
Polonezul a bifat 39 de victorii şi 80 de podiumuri, câștigând Cupa Mondială în două rânduri (2014 şi 2018). De asemenea, el a intrat în 3 rânduri în posesia "vulturului de argint", trofeul pentru învingătorul în "Turneul celor 4 Trambuline".
El a cucerit 4 medalii olimpice (dintre care 3 de aur) şi a fost în două rânduri campion Mondial (9 medalii în total la Mondiale şi la CM de zbor cu schiurile).
Stoch va rămâne în istorie drept unul dintre cei mai mari săritori din toate timpurile, astfel că Anze Lanisek nu putea rata prilejul să îi dedice victoria de ieri.
Jocurile Olimpice de la Milano Cortina vor avea loc în perioada 6-22 februarie și toate întrecerile vor fi în direct și în exclusivitate pe Eurosport și HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo