Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Moment istoric: legendarul Noriaki Kasai, calificat la 51 de ani în prima manşă de la Sapporo

Cristian Mihală

Publicat 16/02/2024 la 12:48 GMT+2

Noriaki Kasai, legenda japoneză a săriturilor cu schiurile, va reveni în Cupa Mondială, la vârsta de 51 de ani, sâmbătă, cu ocazia concursului de la Sapporo (Japonia), la peste trei decenii şi jumătate de la debutul său, pe aceeaşi trambulină.

Moment istoric: legendarul Noriaki Kasai, calificat la 51 de ani în prima manşă de la Sapporo

Campion mondial la zbor pe schiuri în 1992, Kasai s-a calificat vineri, de pe locul 45, pentru întrecerea de pe trambulina mare de la Sapporo (106 m), la care vor participa 50 de săritori.
Kasai nu a mai concurat în Cupa Mondială din 2020, când s-a clasat pe locul 36 la Sapporo. El a revenit acolo anul trecut, dar a ratat de puţin calificarea pentru cele două concursuri, clasându-se pe locurile 51, respectiv 56.

36 de ani de la debutul lui Noriak Kasai în Cupa Mondială

Săritorul nipon a debutat în Cupa Mondială la Sapporo, în decembrie 1988, la vârsta de 16 ani, când a ocupat locul 31 la primul său concurs.
El a stabilit mai multe recorduri de vârstă şi longevitate de-a lungul carierei sale, pe parcursul căreia a participat la 569 de concursuri de Cupă Mondială, în peste 31 de sezoane.
Noriaki Kasai a câştigat 17 competiţii, ultima dintre acestea în 2014, la vârsta de 42 de ani, Japonezul a urcat ultima oară pe podium în 2017, când avea 44 de ani.
Veteranul a participat la 13 ediţii ale Campionatelor Mondiale şi la opt ediţii ale Jocurilor Olimpice de iarnă, între 1988 şi 2018, câştigând în total patru medalii de argint şi şase de bronz.
În ultimii ani, Kasai a concurat doar în Japonia, în competiţii interne şi în Cupa Continentală de rangul doi, clasându-se pe poziţia a 9-a la Sapporo, luna trecută.
Sursa: Agerpres
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo