Competiţia a fost foarte echilibrată în prima manşă, când Robert Johannson s-a instalat în fotoliul de lider. 134 de metri pentru un punctaj total de 128,8 puncte a reuşit norvegianul, care a fost privat în manşa secundă de un rezultat mare, din cauza vântului.
De altfel, vremea şi-a făcut de cap în manşa a doua, când rezultatele au fost mult mai slabe decât în prima manşă. Daniel Huber a fost singurul care a reuşit o săritură fantastică în manşa a doua (139,5 puncte), dar din păcate pentru el, a fost tributarul performanţei modeste din prima manşă, când s-a clasat abia al 17-lea. Chiar şi aşa, la final, austriacul a sosit pe 5, la doar 3 puncte de podium.
Marele câştigător a fost Ryoyu Kobayashi, care a bifat astfel al doilea succes al sezonului. Doar al 7-lea în prima manşă, acesta a recuperat enorm în cea de-a doua, impunându-se cu aproape 9 puncte avans faţă de Peter Prevc. Podiumul a fost completat de Jan Hoerl, printre puţinii care a reuşit o săritură mai lungă în manşa a doua.
Beijing 2022
Beijing 2022 | Lotul olimpic de sărituri al României a rămas fără antrenori chiar înainte de plecare
IERI LA 18:00
A fost a 15-a victorie în Cupa Mondială pentru săritorul cu schiurile nipon, care se pregăteşte de apărarea titlului în Turneul celor 4 Trambuline. Anul trecut, el s-a impus în toate cele patru etape ale competiţiei de la cumpăna dintre ani (Oberstdorf, Garmisch-Partenkirchen, Innsbruck şi Bischofshofen).
A fost o etapă bună pentru austrieci, trei dintre ei clasându-se în primii şase. Nu a fost cazul lui Stefan Kraft, cel care era liderul Cupei Mondiale, înainte de etapa de azi. Acesta a avut o manşă secundă groaznică, astfel că la final s-a clasat doar pe 18 şi a cedat şefia clasamentului general lui Kobayashi.

Kobayashi, victorie la Engelberg

Beijing 2022
Sorin Mitrofan a tras lozul câștigător. A prins Jocurile Olimpice pe ultima sută de metri
24/01/2022 LA 22:01
Beijing 2022
Beijing 2022 | România a calificat doi săritori la Jocurile Olimpice până acum
14/01/2022 LA 13:13