Cupa Mondială de schi alpin a început în urmă cu 3 săptămâni, cu slalom-ul uriaș de la Solden (masculin și feminin), iar în acest week-end spectacolul continuă la Lech / Zuers (Austria), cu probele de slalom paralel.
Cu puțin timp în urmă s-a terminat competiția feminină, care a început la prânz, cu două manșe de calificare. Norvegianca Thea Louise Stjernesund și slovena Andreja Slokar au fost pe primele 2 poziții, iar desfășurarea probei propriu zise de slalom paralel a demonstrat că acest lucru nu a fost întâmplătoare.
Primele 16 sportive din calificări au fost împărțite în 8 perechi, care au concurat în paralel pe parcursul a două manșe. Câștigătoarele s-au calificat în sferturi de finală și sistemul KO a funcționat până la final. Cum specialistele probelor de slalom sau slalom uriaș au lipsit (Mikaela Shiffrin și Petra Vlhova nu au fost prezente la Lech / Zeurs) sau au pierdut în fazele incipiente (Lara Gut-Behrami), era aproape clar că victoria îi va reveni unei sportive cotate cu șanse mai mici la început.
Beijing 2022
Jocurile Olimpice de iarnă: aurul de neuitat al cehoaicei Ledecka pentru o zecime de secundă
23/11/2021 LA 18:47
Citește și:

Andreja Slokar, prima victorie a carierei în Cupa Mondială

Marea finală le-a adus față în față pe cele mai bune sportive din calificări: Thea Louise Stjernesund și Andreja Slokar. În prima manșă norvegianca s-a impus pentru numai 12 sutimi, astfel că suspansul a plant până la final. Slokar a riscat totul în manșa secundă și a fost răsplătită, ea câștigând pentru numai 5 sutimi lupta generală cu adversara sa.

Spectacol în finala slalomului paralel de la Lech / Zeurs! Slokar, revenire de vis în manșa a 2-a

Locul 3 i-a revenit unei alte norvegience, Kristin Lysdahl, care a învins-o în ambele manșe pe italianca Marta Bassino.
Aceasta a fost prima victorie a carierei pentru Andreja Slokar în Cupa Mondială de schi alpin. Succesul de azi i-a adus și prima poziție în ierarhia generală a Cupei Mondiale, ea având acum 118 puncte (a fost pe locul 14 la slalomul uriaș de la Solden și a câștigat 18 puncte), devansând-o pe Mikaela Shiffrin.
Duminică urmează proba similară masculină, care va putea fi urmărită în direct și în exclusivitate pe Eurosport și Eurosport Player cu începere de la ora 18:00.
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Beijing 2022
Jocurile Olimpice de iarnă: Cursă legendară făcută de Ester Ledecka la Pyeongchang
22/11/2021 LA 17:45
Levi
Schi alpin | Petra Vlhova o învins-o pe Mikaela Shiffrin în două zile consecutiv la slalom
21/11/2021 LA 14:40