Eurosport
Câștigătoarea Marelui Glob de Cristal, OUT minim 4 luni după căzătura de la începutul lunii! "Asta e provocarea mea"
De
Publicat 14/04/2025 la 21:30 GMT+3
Italianca Federica Brignone, câștigătoarea Cupei Mondiale de schi alpin ediția 2024-2025, care a suferit o căzătură puternică în timpul Campionatelor Italiei și a fost operată cu succes la începutul acestei luni, a afirmat că este "imposibil" să revină pe schiuri mai devreme de "4-5 luni", scrie AFP.
Federica Brignone, victorie în Super G-ul de la Kvitfjell! Italianca și-a extins avansul la general
Sursa video: Eurosport
"Nu știu când voi putea schia din nou și nici medicii nu știu. Totul depinde de cum decurge reabilitarea și recuperarea mea. A face asta mai devreme de 4-5 luni este imposibil", a spus Brignone într-o conferință de presă susținută de Federația Italiană de Sporturi de Iarnă (FISI) la Milano.
Ea a menționat că "primul pas va fi controlul RMN la 45 de zile după operație" și a subliniat că participarea la JO de iarnă din 2026 de la Milano-Cortina este în obiectivul său, însă acum nu se gândește atât de departe.
"Momentan, obiectivul meu este însănătoșirea, acum aceasta e provocarea pentru mine", a arătat Brignone, căreia îi lipsește din palmares un titlu olimpic, citată de Agerpres.
În vârstă de 34 de ani, Federica Brignone a dominat sezonul 2024-2025 în circuitul feminin, cu zece victorii în Cupa Mondială, obținând Marele Glob de Cristal rezervat numărului unu mondial și globurile pentru probele de coborâre și slalom uriaș.
Pe lângă titlul mondial la slalom uriaș, italianca a cucerit medalia de argint la slalom super-uriaș cu ocazia Campionatelor Mondiale de la Saalbach (Austria), în luna februarie.
Ea este una dintre sportivele de care Italia își leagă speranțele la medalii pentru Jocurile Olimpice de la Milano-Cortina, care vor avea loc în mai puțin de un an (6-22 februarie 2026).
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo