Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Crans-Montana și Bansko găzduiesc noi etape în Cupa Mondială de schi alpin

DeGetty Images

Publicat 21/02/2019 la 14:27 GMT+2

În perioada 22-24 februarie, Eurosport transmite etapele de schi alpin de la Crans Montana și Bansko.

CRANS-MONTANA, SWITZERLAND - MARCH 04: Wendy Holdener of Switzerland competes during the Audi FIS Alpine Ski World Cup Women's Combined on March 4, 2018 in Crans-Montana, Switzerland.

Credit imagine: Getty Images

O nouă ediție a Campionatului Mondial de schi alpin s-a încheiat recent, iar schiorii și schioarele revin pentru ultimele etape ale Cupei Mondiale din acest sezon. Acțiunea va debuta vineri de dimineață pe Eurosport 2, la Bansko, stațiunea bulgară care găzduiește o nouă rundă după o pauză de trei ani. Băieții se vor întrece în proba de combinata alpină, a doua și ultima din această stagiune. Ultimul învingător a fost austriacul Marco Schwarz la Wengen, pe doi și trei venind francezii Victor Muffat-Jandet și Alexis Pinturault. De altfel, cei trei vor fi principalii favoriți la victorie, Pinturault fiind și campionul mondial en-titre, titlu cucerit recent la Are.
Sâmbătă va avea loc proba de Super-G, una în care lupta pentru micul de glob de cristal se dă între patru sportivi. Vincent Kriechmayr, Matthias Mayer, Dominik Paris și Aleksander Aamodt Kilde sunt separați de doar 9 puncte, iar bătălia pentru victorie va fi una foarte echilibrată. Nu în ultimul rând, weekend-ul din Bulgaria se va încheia cu două manșe de slalom uriaș, unde așteptat să iasă la rampă este Marcel Hirscher, liderul de la general. Hirscher îl va avea ca principal adversar pe Henrik Kristoffersen, actualul campion mondial de la această probă. Alți sportivi de urmărit mai sunt Pinturault, Schwarz, Matts Olsson, Manuel Feller, Thomas Fanara sau Zan Krajnec.
În schimb, fetele vor avea doar două probe în acest weekend, la Crans-Montana în Elveția, stațiune ce găzduiește tradițional runde în Cupa Mondială. Anul acesta organizatorii au pregătit o probă de coborâre și una de combinata alpină (singura a sezonului).
Sâmbătă, în direct pe Eurosport 2, bătălia pentru micul de glob de cristal va continua între cele două austriece, Nicole Schmidhofer și Ramona Siebenhofer, dar și slovena Ilka Stuhec, campioana mondială a probei. Pe lângă cele trei amintite anterior, în lupta pentru podium se vor mai implica Corinne Suter, Stephanie Venier, Sofia Goggia, Lara-Gut Behrami, Lindsey Vonn sau Stephanie Venier.
La combinata alpină lupta pentru podium va fi deschisă. Anul trecut s-a impus Federica Brignone, dar în acest an principala favorită ar putea fi reprezentanta gazdelor, Wendy Holdener, medaliată cu aur în această probă la Are. Adversarele ei sunt Petra Vlhova, Ragnhild Mowinckel, Brignone și Ramona Siebenhofer.
Program transmisiuni TV:
Vineri, 22 februarie:
Ora 10:15 – Combinata alpină (coborâre) masculină – Bansko – Eurosport 2
Ora 13:45 – Combinata alpină (slalom) masculină – Bansko – Eurosport 1 & 1HD
Sâmbătă, 23 februarie:
Ora 11:30 – Coborâre feminin – Crans-Montana – Eurosport 2
Ora 15:15 – Slalom uriaș masculin (manșa a doua) – Bansko – Eurosport 2 (Premieră)
Duminică, 24 februarie:
Ora 11:30 – Combinata alpină (coborâre) feminin – Crans-Montana – Eurosport 2
Ora 13:30 – Slalom uriaș masculin (manșa a doua) – Bansko – Eurosport 2
Ora 17:45 – Combinata alpină (slalom) feminin – Crans-Montana – Eurosport 1 & 1HD (Premieră)
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo