Mikaela Shiffrin, OUT pentru tot sezonul? Ce se întâmplă cu recuperarea după accidentare

Mikaela Shiffrin, vedeta schiului alpin feminin, ar putea fi nevoită să abandoneze restul sezonului din Cupa Mondială din cauza unei recuperări lente după accidentarea suferită. Starea sa de sănătate rămâne incertă, iar întoarcerea sa în competiții depinde de evoluția procesului de recuperare.

Mikaela Shiffrin

Credit imagine: Getty Images

Vedeta schiului alpin feminin Mikaela Shiffrin s-ar putea să nu mai revină în acest sezon ale Cupei Mondiale dacă recuperarea după accidentarea sa continuă să fie precară, transmite Agerpres. Pe fondul complicaţiilor după căderea suferită la o cursă şi a operaţiei care a urmat, sportiva americană a transmis că este necunoscută data revenirii sale.
"Cred că dacă toate lucrurile s-ar fi derulat perfect şi tot drenajul ar fi ieşit la suprafaţă, suntem siguri că sezonul ar fi fost posibil", a declarat aceasta pentru site-ul de skiracing.com. "Depinde doar de modul în care mă voi reface în următoarele săptămâni şi luni. Nu există prea mult precedent privind această accidentare în sportul nostru", a mai spus sportiva americană.

Shiffrin, sezon încheiat? Recuperarea vedetei schiului feminin, mult prea lentă

Shiffrin a căzut în proba de slalom uriaş pe pârtia din de la Killington (SUA), la sfârşitul lunii noiembrie şi a suferit o rană severă la abdomen, probabil de la beţele de schi.
Joia trecută, ea a fost supusă unei mici operaţii neaşteptate, iar acum sportiva de 29 de ani se recuperează la locuinţa sa din Colorado. Shiffrin are în prezent un record de 99 de victorii la Cupa Mondială.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo