Primele vești despre starea lui Shiffrin, după căzătura teribilă. Incredibil ce a putut întreba
Publicat 30/11/2024 la 23:13 GMT+2
Mikaela Shiffrin este în afara oricărui pericol, ea întrebând despre timpii săi intermediari odată ce a interacționat pentru prima oară cu antrenorii săi, după accidentul suferit la Killington. Totuși, pentru moment nu se știe cât de gravă e accidentarea și când va reveni în concursuri uriașa sportivă.
Ghinion cumplit! Mikaela Shiffrin,căzătură oribilă în drumul spre a 100-a victorie din Cupa Mondială
Sursa video: Eurosport
Mikaela Shiffrin a fost la câteva sute de metri de a 100-a victorie din Cupa Mondială în această seară, în slalomul uriaș de la Killington, Vermont. Americanca se impusese în manșa întâi, dar a avut nevoie de o prestație bună și în a doua manșă, pentru că Sara Hector evoluase excelent.
Dubla medaliată cu aurul olimpic a forțat și a pierdut controlul schiurilor, suferind o căzătură destul de gravă. A fost nevoie de intervenția unei echipe speciale pentru a o transporta pe sportiva de 29 de ani la spital, astfel că iubitorii sporturilor de iarnă așteptau cu nerăbdare vești despre starea Mikaelei.
Acestea au venit și, din primele informații, Shiffrin e în afara oricărui pericol. Extrem de competitivă, ea și-a întrebat imediat antrenorii care au însoțit-o la spital cum stătea cu timpii intermediari când a căzut și dacă ar fi câștigat cursa. Detaliile au fost oferite de jurnaliștii de la CBC, dar momentant nu se știe exact ce a pățit Mikaela și cât va lipsi din competiții. O evaluare completă se va face în următoarele ore, medicii urmând a stabili exact perioada de recuperare.
Shiffrin nu a suferit vreo accidentare foarte gravă în carieră și mereu a revenit rapid
Shiffrin este o sportivă care nu cade foarte des, dovadă că în 275 de starturi în Cupa Mondială ea a ajuns la final de 254 de ori. Ultima oară când nu a terminat o probă de slalom uriaș se întâmpla tocmai în 2018.
Din punct de vedere al accidentărilor, sportiva din SUA a fost o sportivă norocoasă până acum, ea suferind doar în două rânduri probleme, de fiecare dată la genunchi. Prima oară s-a întâmplat în 2015, iar ultima oară în iarna acestui an, dar de fiecare dată a scăpat fără operație, revenind în competiții în maximum două luni.
Shiffrin e într-o luptă permanentă cu recordurile, astfel că mai mult ca sigur va reveni și mai montată pe schiuri. Anul trecut, ea a depășit recordul lui Lindsey Vonn de victorii în Cupa Mondială (82), pentru ca sezonul trecut să depășească și borna setată de Ingemar Stenmark (87 de succese în Cupa Mondială).
Ca atare, victoria cu numărul 100 e doar o chestiune de timp, așa cum a precizat și câștigătoarea de azi a slalomului uriaș, Sara Hector. Inițial, campioana olimpică în exercițiu a disciplinei s-a bucurat ca un copil când a văzut că Shiffrin a abandonat, apoi, sesizând gravitatea accidentului, s-a temperat, iar discursul a fost unul în aceeași notă.
"Sunt atât de bulversată să o văd pe Mikaela așa. A schiat atât de bine în acest debut de Cupă Mondială, mi-a frânt inima să o privesc așa. Dar sunt convinsă că va reveni mult mai puternică și va obține multe alte victorii", a spus suedeza.
Podiumul în slalomul uriaș de azi a fost completat de Ljutic (Croația) și Rast (Elveția), cele două și Sara Hector urmând să fie printre protagoniste și mâine, la slalom.
Aproape sigur cursa de duminică va veni prea devreme pentru ca Shiffrin să concureze, iar fanii săi vor trebui să mai aștepte până să o vadă la lucru, chiar dacă medicii i-ar da acordul să revină în competiții. Asta pentru că etapele de săptămâna viitoare, de la Mont-Tremblant (Quebec) au fost deja anulate de organizatori din cauza lipsei zăpezii.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo