Povești de campioni. Laura Badea: Minutul de aur și floreta de aur

Jocurile Olimpice de la Atlanta, vara lui 1996. Campioană mondială și europeană în acel an, Laura Badea își dorește și medalia de aur la Jocurile Olimpice. Cu trei zile înainte de competiție, la un meci-test, o tunisiancă îi dă degetul mare peste cap. Visul pare să se destrame nedrept, dar Laura strânge din dinți și intră la luptă. În primul tur, învinge o israeliancă, apoi o franțuzoaică și o unguroaică în "sferturi".

În semifinale, o are în față pe puternica italiancă  Giovanna Trillini, nimeni alta decât campioana olimpică en-titre, cu numeroase titluri mondiale și europene la activ.

Românca e depășită în primul rând emoțional. Italianca dă tușă după tușă. E 13-7 pentru Trillini, practic nicio șansă pentru Laura. La tv, o națiune întreagă își ține respirația. În mintea Laurei Badea, totul pare pierdut, dar, într-un moment de luciditate, se gândește să schimbe ceva și să riște. O mai bătuse pe Trillini pe echipe, la Mondialul din 1994, tot așa, riscând pe ultimul minut, când era condusă cu 4-0! Și acum, ceasul îi e mai dușman decât adversara de pe planșă. Tot aproximativ un  minut până la final.

Istorisește Laura la ediția 2018 a Sports Business Academy: "Mi-era frică să ies de pe planșă așa. Îmi era rușine, pentru că știam cât m-am antrenat pentru această competiție. Știam că așteptările antrenorului, ale colegelor și ale delegației erau mari. Și am schimbat din nou. Am zis "fie ce-o fi", nu mai am ce să fac, nu mai am ce să pierd. Și am început să dau tușă cu tușă. O tușă adună în ea mii de ore de antrenament, de dorință, de speranțe că o vei da la momentul potrivit".

13-8, 13-9, 13-10... Timpul se scurge implacabil, dar Laura e devastatoare: 14-14 la final și se joacă "Minutul de aur"!

Laura Badea și-a găsit chemarea într-o sală modestă de la Clubul Sportiv Școlar nr. 1, unde antrenoarea Maria Vicol - ea însăși medaliată cu bronz la Roma 1960 - a văzut în tânăra de 11 ani potențialul de viitoare mare sportivă.

"Totul a început ca o joacă. Am pus mâna pe o floretă și am descoperit că îmi place să am un adversar, să găsesc soluții într-o fracțiune de secundă", mărturisește campioana.

Dar joaca s-a transformat rapid în muncă asiduă. La 13 ani, a terminat pe locul doi la un Campionat Național, era fericită și, totuși, în momentul premierei a realizat ceva fundamental:

Drumul spre topul mondial a însemnat trezire la 6.30 dimineața pentru antrenament la ștrandul Tineretului, după care se ducea la sala Floreasca să se pregătească alături de lotul național, apoi la școală, și seara - un al treilea antrenament.

"Era obositor, dar, dacă aș fi să o iau de la capăt, aș alege tot scrima, pentru că acest sport mi-a oferit satisfacții și bucurii, dar și momente de tristețe și revoltă - exact ca viața", e convinsă Laura.

La prima sa participare olimpică, la Barcelona, Laura a trăit o dezamăgire dureroasă. Deși era a doua în clasamentul pentru proba individuală, antrenorul Tudor Petruș a optat să o trimită în concurs pe campioana mondială Elisabeta Tufan.

"Atunci, eram supărată, normal. Dar antrenorul a avut dreptate, pentru că ea era campioană mondială de seniori și vicecampioană olimpică în 1984, cu echipa. Deci avea atuuri. Dacă n-ar fi fost acel clasament, poate aș fi luat-o mult mai ușor. În schimb, am tras foarte bine la echipe. Am reușit să fac patru victorii contra Chinei, ceea ce ne-a dat posibilitatea să intrăm în semifinale, unde am pierdut la Italia, dar am câștigat cu Rusia pentru bronz", își amintește sportiva.

În finala pe echipe împotriva Italiei, Laura a fost pusă în fața unei situații aproape disperate: era condusă cu 4-0 de Valentina Vezzali, cea mai bună scrimeră din istorie pe atunci.

Echipa României a câștigat meciul cu 5-4, devenind campioană mondială.

Dar Laura nu s-a mulțumit cu laurii câștigați cu echipa. "L-am întrebat pe antrenor dacă voi ajunge vreodată campioană mondială la individual. Mi-a răspuns: Dacă tu crezi măcar 50% în tine, din cât cred eu – adică 100% - vei deveni", istorisește scrimera.

În următorul an, la Haga, profeția s-a împlinit. Laura Badea a câștigat titlul mondial la individual, învingând-o în finală pe Giovanna Trillini: "N-am crezut până în ultima clipă, până când am dat ultima tușă". Peste două zile, a luat și "argintul" cu echipa.

E "minutul de aur" în semifinala cu Trillini. Revenise incredibil de la 7-13 la 14-14 în ultimul minut al timpului regulamentar. Italianca primește prioritate, ceea ce însemna că era declarată învingătoare  dacă nu puncta nimeni. "Nu știu cum am reușit. O vedeam că vine spre mine, eram speriată și m-am gândit: Doamne, trebuie să dau această tușă!". Și a dat-o, calificându-se astfel în finala olimpică. Mai avea un singur pas.

În ultimul act, a dat tot de o italiancă, Vezzali, care era șocată de victoria româncei cu Trillini. A fost mai ușor decât în semifinale, 15-10, și visul Laurei s-a împlinit: a devenit campioană olimpică!

După ce și-a încheiat cariera, Laura Badea și-a continuat studiile - este acum doctor în educație fizică - și a lucrat la Comitetul Olimpic și Sportiv Român. A deținut funcția de consilier al președintelui COSR și a fost director al Academiei Olimpice Române. Este, de asemenea, membru în activitate al Comisiei de Cultură Olimpică și patrimoniu a Comitetelor Olimpice Europene.

Laura Badea este exemplul că nu trebuie să te oprești niciodată din luptă, indiferent cât de aproape pare înfrângerea. Mobilizează-te și încearcă să câștigi în orice condiții!

Laura Badea Cârlescu a câștigat 22 de medalii în carieră la marile competiții: un "aur", un "argint" și un "bronz" la Jocurile Olimpice (Barcelona 1992, Atlanta 1996), două medalii de aur, cinci de argint și două de bronz la Campionatele Mondiale (1993, 1994, 1995, 1997, 2002, 2003 și 2004),  patru medalii de aur, patru de argint și două de bronz la Campionatele Europene (1993, 1994, 1996, 1997, 1999, 2000, 2002 și 2004).

Primul program din România dedicat profesioniștilor din sport a depășit oficial 10 ani de existență. Pe 22 octombrie, începe o nouă ediție Sports Business Academy.