11 medalii de aur vor fi acordate sâmbătă la JO 2020, în direct pe Eurosport și Eurosport Player. Emoțiile încep pentru români, care speră să aducă din Japonia 5 sau 6 medalii, potrivit predicțiilor. Cele mai mari șanse pentru locul întâi la Jocurile Olimpice le au Ancuța Bodnar și Simona Radi, la canotaj, dar, până la finala lor, sâmbătă le vom ține pumnii strânși Ana Mariei Popescu, Laurei Ilie și fetelor de la tenis. Primele două vor evolua deja pentru medalii, evident, dacă se vor califica în fazele finale la scrimă, respectiv tir.

Program români la Jocurile Olimpice | Ana Maria Popescu vrea să se retragă cu o medalie

Campioană olimpică la Rio 2016 cu echipa de spadă feminin, sportiva de la CSA Steaua va intra sâmbătă în concurs. Ana Maria Popescu (36 ani) este singura campioană olimpică din delegația României prezentă la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020. Ea este printre primele sportive din delegație care intră în concurs, dar și printre primele care vor pleca acasă, indiferent cum se va termina proba. Medaliata cu aur la Rio 2016 va concura pe 24 iulie, la fel ca și Robert Teodosiu, al doilea reprezentant al României la scrimă.
Tokyo 2020
Ana Maria Popescu, după JO de la Tokyo! "Sportivii români nu știu să se bucure de rezultat"
16/08/2021 LA 09:30
Ambele concursuri, de spadă feminin, respectiv sabie masculin, vor începe la ora 03:00 (ora României). Preşedintele Federaţiei Române de Scrimă, Marius Florea, că este convins că o medalie este un obiectiv realizabil.
Pentru Ana Maria Popescu nu este însă o problemă că va termina devreme cu emoțiile la Tokyo și chiar vrea să ofere un impuls și celorlalți colegi din delegație prin evoluția ei. "Țin minte foarte bine exemplul Alinei Dumitru, care a concurat în prima zi la ediția din Beijing 2008. A și câștigat medalia de aur. Dacă voi concura prima și voi ieși din competiție cu fruntea sus și cu zâmbetul pe buze, atunci va fi în regulă. Sperăm că toți cei care vom concura în data de 24 să avem rezultate bune și să le dăm așa un imbold și un impuls și colegilor noștri, pentru că știu cum este să aștepți să se spargă gheața", a declarat spadasina într-un interviu acordat pentru TVR.

branza

Credit imagine: Eurosport

Ana Maria Popescu: "Pentru mine, cea mai aproape de suflet mi-a rămas ediția de la Atena din 2004"

Sportiva de la CSA Steaua participă la a cincea ediție a Jocurilor Olimpice. Deși este cea mai titrată sportivă din lot la întrecerile olimpice, Ana Maria Popescu spune că toți sportivii sunt egali în Satul Olimpic: "Nu contează ce am făcut înainte. Contează doar ce vom face de această dată. Cumva sunt puțin invidioasă pe cei care debutează la Jocurile Olimpice. Pentru mine, cea mai aproape de suflet mi-a rămas ediția de la Atena din 2004, unde chiar dacă nu am contat în competiție, am gustat așa puțin din ce înseamnă sportul de cea mai înaltă performanță".
Avantaj sau dezavantaj că Jocurile Olimpice au fost amânate cu un an? "Asta vom vedea în data de 24 iulie. La momentul respectiv am spus OK, mai am încă un an în care să mă bucur de scrimă. Nu am apucat să mă bucur pe deplin pentru că noi nu am avut competiții. Am avut o singură competiție oficială în toată această perioadă. Pe de altă parte, dacă stau bine și mă gândesc, înseamnă încă un an de uzură, intervenția de la genunchi pe care am avut-o. Chiar și acum, după 14 ore de zbor, a trebuit să am câteva zile de recuperare, dar toate acestea vor fi uitate în ziua competiției și sper ca experiența să lucreze în favoarea mea", a răspuns campioana olimpică.
Ana Maria Popescu a vorbit și despre atmosfera din Satul Olimpic: "Se simte că trăim altfel de vremuri. Toate restricțiile, toate etapele pe care trebuie să le parcurgem începând de dimineață de la prima oră cu testările. Trebuie să introducem temperatura și anumite detalii în aplicație. Avem așa o rutină zilnică, abia ulterior ne putem duce fiecare la treaba lui, la sălile de antrenament. Dar în general este OK. Cumva, în primele zile, întotdeauna fiecare sportiv este concentrat pe ce are de făcut, nu prea simți nimic din ce se întâmplă în jurul tău, fiecare merge pe traseul lui foarte bine definit".
Reprezentanții României la scrimă își vor afla azi drumul spre fazele finale ale întrecerilor, după tragerea la sorți. "Dacă sunt bine cu mine și voi arăta scrima pe care etalat-o în cantonamentul de la Izvorani, lucrurile nu au de ce să nu meargă bine. Tragerea la sorți contează foarte puțin. Dacă vrei să ieși învingător din competiție, trebuie să îți calculezi fiecare pas, fiecare tușă, indiferent de adversarul din fața ta", a susținut Ana Maria Popescu.

Program români la Jocurile Olimpice | Laura Ilie, pe urmele lui Alin Moldoveanu

Laura Ilie (28 ani) este și ea una dintre primele reprezentante ale României care va intra în competiție la Jocurile Olimpice. Ea va concura pe 24 iunie în proba de pușcă aer comprimat 10 metri. Bineînțeles, ambițiile ei sunt de a urca pe podium. Finala în care va evolua reprezentanta noastră e programată să înceapă sâmbătă dimineață la 4:45 (ora României).
România a obținut unul dintre ultimele titluri olimpice tot în proba de pușcă aer comprimat 10 metri, prin Alin George Moldoveanu, la ediția Londra 2012. Atunci, reușita sportivului din Focșani a fost oarecum neașteptată. Laura nu este cotată nici ea printre marile favorite la Tokyo, dar tirul sportiv este o disciplină tare imprevizibilă, iar sportiva este gata să facă rezultatul carierei. Gândurile ei zboară chiar către medalia de aur și dacă ar avea cea mai mare superputere ar face ca acest vis să-l transforme instantaneu în realitate.
"Mi-ar plăcea ca printr-un click să fiu acum cu aurul de gât pe podiumul de la Tokyo și apoi, cu un alt click, să ajung să mă plimb în Spania", a susținut sportiva de la CS Dinamo, într-un interviu acordat pentru gsp.ro. Laura Ilie a mărturisit și cum ar sărbători o astfel de performanță: "Savurez în primul rând momentul când voi realiza că munca mea n-a fost în zadar. Dar asta mi-ar lua probabil zile bune. Nu prea e genul meu să mă gândesc la extravaganțe. Pentru mine, concursul olimpic e o probă la care am mai tras miliarde de alice, diferă doar țara și condițiile".

#ETalks Jocurile Olimpice: Laura Ilie și visul olimpic la Tokyo

Program români la Jocurile Olimpice | Începe tenisul, la Tokyo 2020

Competiția de tenis începe sâmbătă în Japonia iar trei jucătoare din România vor debuta în direct pe Eurosport și Eurosport Player.
Mihaela Buzărnescu, Monica Niculescu și Raluca Olaru vor debuta la Tokyo sâmbătă dimineața. Cele trei jucătoare vor încerca să obțină calificarea în turul al doilea al turneului de tenis de la Jocurile Olimpice. Monica Niculescu și Raluca Olaru vor juca cu favoritele numărul 5 Hao-Ching Chan și Latisha Chan (ambele din Taiwan). Partida se va juca după ora 06:30 a României.
Mihaela Buzărnescu va juca ultimul meci programat pe terenul cu nr. 9, după meciul de dublu feminin între Garbine Muguruza / Carla Suarez Navaro și Elise Mertens / Alison Van Uytvanck.
Astfel, Buzărnescu se va duela cu americanca Alison Riske după ora 09:30 a României.
Tot sâmbătă va intra în scenă liderul mondial Ashleigh Barty, australianca urmând a juca cu Sara Sorribes Tormo. De asemenea, Naomi Osaka va reveni și ea pe teren chiar acasă în Japonia după ce s-a retras de la Roland Garros și Wimbledon pentru a se concentra pe sănătatea ei mintală. Japoneza va juca în primul său meci cu Zheng Saisai din China.
Aryna Sabalenka, a treia favorită, va juca și ea sâmbăt împotriva polonezei Magna Linette. Muguruza o va înfrunta pe Veronika Kudermetova iar Karolina Plisova se va duela cu Alize Cornet.
https://i.eurosport.com/2021/07/19/3175973.jpg

Program JO 2020 | Proba de ciclism pe șosea, poate cea mai așteptată de sâmbătă, la Tokyo

Sâmbătă dimineață este programată proba de șosea de la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Unul dintre principalii favoriți la câștigarea competiției este Wout Van Aert, care a reușit o performanță incredibilă la Turul Franței.
Wout Van Aert (Jumbo Visma) este unul dintre principalii favoriți la cucerirea medaliei de aur în proba de șosea de la Jocurile Olimpice. Belgianul a câștigat ultima etapă din această ediție a Turului Franței, victoria sa de pe Champs Elysees încununând evoluția magnifică a sportivului în acest Tur al Franței.
Van Aert a câștigat 3 etape, cu profiluri total diferite: una de munte, din evadare, când rutierii au trecut de două ori peste Mont Ventoux, una de contratimp și una de sprint, dovedind încă o dată că este cel mai complet ciclist din lume la ora actuală. Niciun ciclist nu a mai reușit această performanță în ultimii 42 de ani, în Marea Buclă, de la reușita lui Bernard Hinault, de la ediția din 1979 a Turului Franței.
Înaintea competiției olimpice, Wout Van Aert, care va avea cea mai puternică echipă de la Tokyo, a declarat că vede lupta pentru medalia de aur drept o provocare.
"Este una dintre marile provocări ale anului. Nu contează dacă oamenii mă văd favorit sau nu, voi merge acolo să lupt pentru medalia de aur. Știu că nu am mult timp de refacere după Turul Franței, dar sper să-mi revin bine pentru a face față cu brio", a spus Van Aert, care va împărți conducerea echipei Belgiei cu Greg Van Avermaet (campionul olimpic de la Rio). WVA îi va mai avea alături pe "fenomenul" Remco Evenepoel, el însuși posibil candidat la o medalie, dacă își revine la forma de dinainte de căzătura din Il Lombardia, dar și pe Tiesj Benoot și Mauri Vansevenant, excelenți în cursele de o zi.
Van Aert vs Pogacar, pentru aur la Tokyo
Unul dintre principalii contracandidați ai lui Wout Van Aert la Tokyo este Tadej Pogacar (UAE Team Emirates), cel care a câștigat în această vară al doilea său Tur al Franței din carieră. Slovenul este primul rutier din ultimii 86 de ani care s-a impus în 6 etape în Turul Franţei înainte de a împlini 23 de ani, atrăgându-și laudele mai multor foști campioni ai ciclismului. Tadej are o capacitate incredibilă de a se recupera după efort, astfel că, deși vine după un Tur al Franței epuizant (spre deosebire de rutierul lui UAE, Van Aert nu a trebuit să tragă în fiecare zi, neavând ca obiectiv generalul), nu poate fi scos din calcule. Finalul nu e ideal pentru Pogacar, care, dacă se va afla într-un grup cu rutieri cu un sprint mai puternic (cazul lui Van Aert), va avea a doua șansă; dar cursa e suficient de grea încât slovenul să fie și el printre marii favoriți. Totul se va juca, probabil, pe ultima cățărare a zilei, Mikuni, una văzută de unii specialiști prea grea pentru ca Van Aert să rămână alături de Pogacar și cățărătorii cei mai puternici. Totuși, nu e exclus ca belgianul să reziste sau să recupereze ulterior.
  • 4865 este diferența de nivel în cursa de sâmbătă dimineață, transmisă în direct de Eurosport 1. Vom avea 234 de kilometri și 135 de sportivi în pluton, dar se estimează că nu mai mult de 50 vor reuși să termine.
Printre sportivii care i-ar mai putea pune probleme lui Van Aert se remarcă și Primoz Roglic, Slovenia având două cărți excelente pentru victorie. E puțin probabil ca liderii lui Jumbo-Visma și UAE să aibă alt statut decât cel de rutieri protejați, astfel că cei doi pot să atace pe rând și să creeze haos în grupul favoriților. Multe vor depinde însă de modul în care s-a recuperat Primoz după accidentul din Turul Franței, în urma căruia a fost nevoit să abandoneze.
Cursa masculină de ciclism rutier este programată sâmbătă dimineață, de la ora 5:00 (ora României). Programul complet al competiției de la Tokyo este aici.
Medaliile care se vor acorda sâmbătă, la Jocurile Olimpice
  • Tir cu arcul - echipe mixte
  • Ciclism - cursa de șosea - masculin
  • Scrimă - spadă feminin
  • Scrimă - sabie masculin
  • Judo - feminin, 48 kilograme
  • Judo - masculin, 60 kilograme
  • Tir - pușcă aer comprimat 10 metri feminin
  • Tir - 10 metri pistol masculin
  • Taekwondo - feminin, 49 kilograme
  • Taekwondo - masculin, 58 kilograme
  • Haltere - feminin, 49 kilograme
Toate evenimentele de la Jocurile Olimpice de la Tokyo sunt transmise în direct pe Eurosport Player.
Competițiile de la Tokyo se desfășoară în perioada 21 iulie - 8 august, iar toate competițiile se vor vedea pe Eurosport 1, Eurosport 1 HD, Eurosport 2, Eurosport 2 HD, Eurosport 4 K și pe Eurosport Player, cu acoperire integrală digital pe site-ul eurosport.ro și pe pagina de Facebook a Eurosport. În fiecare zi, pe eurosport.ro vei putea găsi programul de la Jocurile Olimpice.
Programul românilor de la Jocurile Olimpice, dar și cele mai importante transmisiuni ale zilei vor fi updatate permanent pe eurosport.ro.
Tokyo 2020
"Acesta este următorul meu obiectiv ambițios!" Ce planuri are Ana-Maria Popescu după JO de la Tokyo
11/08/2021 LA 16:04
Tokyo 2020
Ana-Maria Popescu a făcut pace cu Eduard Novak. Mesaj de mare campioană şi de mare patriotă
29/07/2021 LA 10:14