John Higgins nu a strălucit în primul tur la Campionatul Mondial, dar a reușit în cele din urmă să obțină biletele pentru optimile de finală. Condus cu 6-3 de Tian Pengfei după prima sesiune, scoțianul nu și-a revenit nici în startul celei de-a 2-a, când scorul a devenit 7-4 pentru chinez.
Cvadruplul campion mondial s-a trezit însă la timp și, profitând și de multiplele șanse ratate de adversar, a câștigat 6 frame-uri consecutive, ultimele două cu break-uri de peste 100 de puncte (125 și 137), obținând biletul pentru următoarea fază a competiției. În optimi, Higgins va juca cu învingătorul disputei Mark Williams-Sam Craigie.

Campionatul Mondial de snooker | John Higgins: "Am evitat un glonț mare"

Campionatul Mondial
Ronnie O'sullivan, în finala Campionatului Mondial, după o victorie clară în fața lui John Higgins
30/04/2022 LA 13:25
La conferința de presă de după meci, "Vrăjitorul" a recunoscut că jocul său nu a fost la cel mai înalt nivel. În ciuda experienței sale uriașe, scoțianul a menționat că a fost cuprins de emoții în multe momente ale partidei.
"Acest meci a fost un amalgam de trăiri, am trecut prin tot felul de momente pe care le-am experimentat în cei 27 de ani de când joc aici. Unele bune, altele rele, altele jenante. Sunt încântat să trec mai departe, dar am evitat un glonț mare. În prima rundă este întotdeauna cea mai mare presiune. Asta simt mereu. Când scapi de asta, te poți relaxa în turneu.
De fapt, chiar m-am chinuit să respir la un moment dat. Nu știu ce s-a întâmplat, doar asta îți face acest teatru (n.r. Crucible). Cred că am încetat să mai respir pentru câteva jocuri, dar a fost bine că am câștigat.", a declarat Higgins, citat de eurosport.uk.
Higgins s-a întors în Scoția pentru a se antrena în vederea meciului din optimi și a menționat că va încerca să uite momentele slabe din primul meci, însă a puctat că trebuie să-și ridice nivelul dacă vrea să emită pretenții la câștigarea turneului.
"Când te lupți mental este greu. Voi lua doar lucrurile pozitive. Am terminat partida destul de decent, cu câteva break-uri de peste 100. Voi încerca să plec de la asta și să mă antrenez câteva zile.Dacă pot juca mai bine am o șansă, dar dacă joc la același standard ca și azi nu am nicio șansă mai departe.", a încheiat Higgins.
Dacă Mark Williams va câștiga cu Sam Craigie, în optimi vom avea parte de reeditarea finalei din 2018, când galezul l-a învins pe Higgins cu 18-16.
Meciurile de astăzi de la Crucible
ora 16:30
Din Junhui-Stuart Bingham (5-4 după prima sesiune)
Judd Trump- Liam Highfield (prima sesiune)
ora 21:30
Mark Allen-Lyu Haotian (7-2 după prima sesiune)
Barry Hawkins-Mathew Selt (prima sesiune)
Campionatul Mondial
O'Sullivan & Higgins, comparați la Crucible cu Federer & Nadal: "N-au slăbiciuni, sunt incredibili!"
30/04/2022 LA 05:40
Campionatul Mondial
O'Sullivan a rupt echilibrul în semifinala cu Higgins! Englezul, fabulos în finalul sesiunii a 2-a
29/04/2022 LA 17:11