Ronnie O'Sullivan va începe astăzi drumul către al 7-lea titlu mondial din carieră. "Racheta" s-a impus de 6 ori la Crucible și un nou triumf l-ar aduce la egalitate cu marele Stephen Hendry. Parcursul către cel mai râvnit trofeu din snookerul mondial este însă unul foarte greu, iar O'Sullivan a povestit în premieră coșmarul prin care a trecut în timpul finalei din 2012, când a obținut al 4-lea său succes la Campionatul Mondial.
Ronnie a devenit în premieră campion mondial în 2001, iar apoi a repetat performanța în 2004 și 2008. Ulterior a urmat o perioadă dificilă în cariera sa, în care a fost bântuit de problemele personale și nu a mai câștigat vreun turneu timp de 3 ani și jumătate.
British Open
Rezultatele primei zile de la British Open 2021! Ce meciuri sunt programate astăzi
17/08/2021 LA 04:50

Campionatul Mondial de snooker | Ronnie O'Sullivan a dezvăluit prin ce coșmar a trecut în finala din 2012

S-a impus totuși la Mastersul German din 2012 (9-7 în fața lui Stephen Maguire), iar în același an a ajuns până în finala campionatului mondial, unde adversar avea să-i fie cel pe care îl învinsese și în 2008 în ultimul act: conaționalul Ali Carter. Roonie a câștigat în final cu 18-11, jucând un snooker de excepție pe tot parcursul finalei dar a dezvăluit că a fost la un pas să abandoneze acel meci deoarece s-a simțit foarte rău în prima zi.
"Cel mai bun moment al meu a fost în 2012, când m-am bucurat de joc de la început până la sfârșit. M-am simțit confortabil în toate partidele de la turneu și am jucat probabil cel mai bun snooker din viața mea. Însă în dimineața finalei am vomitat în conntinuu. Am fost bolnav. M-am simțit îngrozitor. Mă gândeam că am ajuns în finală doar ca să am dimineața asta. A fost vorba despre o infecție alimentară. Sincer, m-am mirat că am putut juca atât de bine simțindu-mă atât de rău. Seara m-am chinuit puțin, dar a 2-a zi am fost proaspăt ca o margaretă și am "zburat" spre victorie. Prima zi, ar fi putut totuși să mă ucidă.", a declarat Ronnie O'Sullivan pentru eurosport.uk.
După victoria din 2012, Ronnie s-a mai impus și în 2013 (18-12 cu Barry Hawkins) și în 2020 (18-8 cu Kyren Wilson).
Ronnie O'Sullivan va intra în scenă la Crucible chiar astăzi, de la ora 12:00, când va avea loc prima sesiune a meciului cu Mark Joyce.

TABLOUL DE CONCURS LA CAMPIONATUL MONDIAL DE SNOOKER 2021

  • Ronnie O’Sullivan (1) v Mark Joyce
  • Anthony McGill (16) v Ricky Walden
  • Ding Junhui (9) v Stuart Bingham
  • Stephen Maguire (8) v Jamie Jones
————————————
  • John Higgins (5) v Tian Pengfei
  • Mark Williams (12) v Sam Craigie
  • Mark Allen (13) v Lyu Haotian
  • Mark Selby (4) v Kurt Maflin
————————————
  • Neil Robertson (3) v Liang Wenbo
  • Jack Lisowski (14) v Ali Carter
  • Barry Hawkins (11) v Matt Selt
  • Kyren Wilson (6) v Gary Wilson
————————————
  • Shaun Murphy (7) v Mark Davis
  • Yan Bingtao (10) v Martin Gould
  • David Gilbert (15) v Chris Wakelin
  • Judd Trump (2) v Liam Highfield
Formatul competițional la Campionatul Mondial de Snooker
  • Turul 1: cel mai bun din 19 jocuri (primul la 10)
  • Optimi: cel mai bun din 25 de jocuri (primul la 13)
  • Sferturi: cel mai bun din 25 de jocuri (primul la 13)
  • Semifinale: cel mai bun din 33 de jocuri (primul la 17)
  • Finala: cel mai bun din 35 de jocuri (primul la 18)
Ultimele 10 finale de Campionat Mondial
  • 2020 - Ronnie O'Sullivan - Kyren Wilson 18-8
  • 2019 - Judd Trump - John Higgins 18-9
  • 2018 - Mark Williams - John Higgins 18-16
  • 2017 - Mark Selby - John Higgins 18-15
  • 2016 - Mark Selby - Ding Junhui 18-14
  • 2015 - Stuart Bingham - Shaun Murphy 18-15
  • 2014 - Mark Selby - Ronnie O'Sullivan 18-14
  • 2013 - Ronnie O'Sullivan - Barry Hawkins 18-12
  • 2012 Ronnie O'Sullivan - Ali Carter 18-11
  • 2011 - John Higgins - Judd Trump 18-15
Campionatul Mondial de snooker 2021 se desfășoară în perioada 17 aprilie - 3 mai, la Crucible, Sheffield, și e transmis în direct de Eurosport și Eurosport Player.
Snooker
O’Sullivan se implică în discuția lansată de Osaka! Ce spune "Racheta" despre sănătatea mintală
11/08/2021 LA 08:50
Snooker
British Open revine în calendarul circuitului mondial de snooker, după 17 ani de pauză
18/05/2021 LA 12:50