Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Imagini unice cu Ronnie O'Sullivan, în documentarul Seventh Heaven!Momentul când a plâns ca un copil

Nicu Savin

Publicat 16/10/2022 la 16:25 GMT+3

Ronnie O'Sullivan a fost protagonistul unei emisiuni eveniment realizate de Eurosport, în care a împărtășit cu fanii cele mai importante momente din cariera sa. Documentarul de două ore prezintă mai multe episoade neștiute despre "Rachetă". Imediat după al 7-lea titlu mondial cucerit, Ronnie și-a dat frâu liber emoțiilor și a plâns ca un copil în studio-ul Eurosport.

Ronnie O’Sullivan a plâns ca un copil în studio-ul Eurosport, după al 7-lea titlu mondial cucerit

Ronnie O'Sullivan este cel mai mare jucător din istoria snookerului, iar al 7-lea titlu mondial cucerit în acest an la Crucible a pus capăt oricărei discuții în acest sens. Victoria cu Judd Trump a reprezentat un moment memorabil în snooker și în tot sportul mondial.
Înconjurat de familie și de cei mai buni prieteni, Ronnie a savurat succesul străpuns de emoții, dar fanii nu au văzut tot ce s-a întâmplat în data de 2 mai, când s-a terminat finala. O'Sullivan a fost subiectul unui film documentar de două ore, numit "Seventh Heaven" și realizat de Eurosport. Gazda lui Ronnie a fost Alan McManus, fost rival și bun prieten al "Rachetei", iar în film sunt prezentate cele mai importante momente dintr-o carieră cum nu a mai fost alta.
Citește și:

Documentarul Seventh Heaven prezintă imagini unic cu Ronnie O'Sullivan

Într-una dintre primele secvențe publicate este prezentat momentul în care Ronnie a mers în studio-ul Eurosport cu trofeul cucerit în acest an. Acolo erau prezenți Jimmy White și Alan McManus, iar Ronnie și-a dat frâu liber sentimenteler când a început să vorbească despre succesul său ruiaș. Imaginile nu au fost publicate la vremea respectivă, dar fanii snookerului le pot urmări acum pe canalele Eurosport, site-ul Eurosport.ro și aplicația Eurosport.
"Întotdeauna am crezut că acest turneu durează cu cinci zile prea mult. Cred că asta e ceea ce îl face un pic special. Ultimele cinci zile te fac să fii nevoit să mergi în locuri unde nu vrei cu adevărat să fii, este o presiune imensă. Nu veneam acest titlu venind. Am vrut doar să mă bucur de turneu. Să câștig turneul a fost foarte special. Eram încântat ca membrii familiei mele să fie acolo. Tatăl meu nu ar fi urcat niciodată pe scenă, dar el a fost împins acolo.
Mi-am dorit doar să se distreze pentru că în ultimii ani publicul nu a fost prezent pentru a împărtăși unele momente. Am vrut doar ca el să experimenteze asta, pentru că, dacă nu ar fi fost el, probabil că nu aș fi fost un sportiv profesionist sau nu aș fi ajuns cu adevărat cineva. El mi-a insuflat acea disciplină de fier. Provenea dintr-un mediu dur, în timp ce eu eram un pic naiv și voiam doar să mă distrez și să râd. A încorporat această seriozitate în parcursul meu, într-adevăr." a spus Ronnie O'Sullivan în documentarul Seventh Heaven.
picture

Ronnie O’Sullivan a plâns ca un copil în studio-ul Eurosport, după al 7-lea titlu mondial cucerit

Filmul prezintă toate momentele marcante ale carierei lui Ronnie O'Sullivan, de la explozia sa în circuit și până la egalarea recordului de titluri mondiale al lui Stephen Hendry. Septuplul campion la Crucible a vorbit deschis despre cele mai dificile momente din viața sa, inclusiv despre adicția pentru alcool sau droguri cu care s-a confruntat după ce tatăl său a intrat în închisoare.
În timp ce documentarul Seventh Heaven este prezentat fanilor din întreaga lume, Ronnie O'Sullivan își continuă cariera de jucător profesionist. Săptămâna trecută, "Racheta" a câștigat turneul invitațional din Hong Kong, iar în această seară va debuta la Openul Irlandei de Nord, primul turneul al sezonului din serie Home Nations, care va fi transmis în direct și în exclusivitate pe Eurosport și aplicația Eurosport (Android și iOS). Pentru accede pe tabloul principal, Ronnie va trebui să treacă de germanul Lukas Kleckers, pe care l-a învins în ambele dueluri directe de până acum.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo