Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ronnie O'Sullivan, plecăciune în fața a două legende din sportul mondial: "Ăsta e divertismentul"

Nicu Savin

Actualizat 19/04/2024 la 12:23 GMT+3

Ronnie O'Sullivan se pregătește de Campionatul Mondial de snooker, unde va avea ocazia de a cuceri al 8-lea titlu mondial din carieră. Vorbind despre importanța cifrelor în cariera sa, "Racheta" a spus că face parte din categoria celor obsedați de recorduri și a menționat că îi admiră enorm pe Lionel Messi sau Roger Federer, chiar dacă nu dețin toate recordurile în fotbal și tenis.

The Masters | ESNL studio-gesprek Ronnie met Radzi, Jimmy en Alan

Credit imagine: Eurosport

Ronnie O'Sullivan se va afla față în față cu istoria la Campionatul Mondial de snooker. Pe lângă șansa de a deveni primul om din istorie cu 8 titluri mondiale, "Racheta" are ocazia să bifeze o performanță pe care nu a mai reușit-o în carieră, aceea de a câștiga toate turneele "Triplei Coroane" în același sezon. În toată istoria snookerului, doar 3 jucători au reușit acest lucru: Stephen Hendry (1989-1990 și 1995-1996), Steve Davis (1087-1988) și Mark Williams (2002-2003).
Înainte de startul Campionatului Mondial, unde va debuta abia miercurea viitoare, Ronnie a oferit un amplu interviu pentru Eurosport, în care a vorbit și despre importanța recordurilor în cariera unui sportiv. Englezul susține că pentru el nu e important ca un sportiv să dețină toate recordurile pentru a fi considerat cel mai mare din istorie.

Ronnie O'Sullivan, un mare admirator al lui Roger Federer și Lionel Messi

Raportându-se la alte sporturi, septuplul campion mondial a spus că-i admiră extrem de mult pe Lionel Messi și Roger Federer, dar nu pentru că au cucerit toate trofeele posibile, ci pentru ceea ce au făcut pe teren și pentru moșternirea pe care o lasă posteriorității.
"Cred că vei avea întotdeauna de ales între două tabere. Cei care sunt obsedați de numere și cifre și cei cărora le place să privească pe cineva făcând un sport extraordinar de bine și le place să-i privească. Adică pe oameni ca Federer și Messi. Dacă poți mulțumi ambele tabere, i-ai făcut pe toți să tacă și i-ai ținut fericiți. Dacă nu ai titluri, dar joci grozav... Înțeleg ambele tabere.
Cred că este vorba despre moștenirea pe care o lași în urmă. Felul în care joci. Mă uit la Messi jucând fotbal. Nu mă interesează să-l văd ridicând trofee, vreau doar să văd ce face și cum procedează pe teren. Pentru mine ăsta e divertismentul. Mă bucură să-l văd jucând fotbal.
Federer este mult în urma lui Djokovic. Dar cine ai spune că este cel mai mare jucător de tenis? Îl iubesc pe Djokovic, dar îmi place să mă uit la Federer toată ziua, deși nu are toate recordurile.", a spus Ronnie, citat de .

Ronnie O'Sullivan, unul dintre marii favoriți la Campionatul Mondial de snooker

Ronnie este lider mondial, dar cap de serie 1 la Campionatul Mondial va fi Luca Brecel, în calitate de campion en-titre. Ca atare, englezul este principalul favorit pe jumătatea inferioară de tablou, iar acest lucru este un mare avantaj pentru el. Joi a avut loc tragerea la sorți a meciurilor din turul 1 și Ronnie a aflat că-l va întâlni pe Jackson Page în runda inaugurală.
Pe lângă faptul că O'Sullivan a evitat numele mai perioculoase venite din calificări, acesta are atuul că va debuta târziu la Crucible. Ronnie va juca prima sesiune a meciului cu Page abia miercurea viitoare, iar partida se va termina joi.
Campionatul Mondial are o durată de 17 zile, dar pentru Ronnie se va reduce la doar 13 zile, în caz că va ajunge în finală. "Racheta" a declarat deseori că îi e foarte greu să rămână concentrat mai bine de două săptămâni, astfel că programul din acest an este pe placul său. În aceeași situație cu Ronnie se află și eternul său rival John Higgins, care va juca în primul tur cu Jamie Jones.
Campionatul Mondial de snooker va începe sâmbătă (20 aprilie), la ora 12:00, odată cu primele sesiuni ale partidelor Luca Brecel - David Gilbert și Jak Jones - Zhang Anda. Cele două meciuri se vor termina în sesiunea de seară (ora 21:00), iar în sesiunea de după-amiază vor avea loc primele părți ale duelurilor Judd Trump - Hossein Vafaei și Ali Carter - Stephen Maguire. În primul tur se joacă după sistemul cel mai bun din 19 jocuri (primul la 10).

Programul complet al partidelor din turul 1 la Campionatul Mondial de snooker

Sâmbătă, 20 aprilie
ora 12.00
  • Luca Brecel vs Dave Gilbert (prima sesiune)
  • Zhang Anda vs Jak Jones (prima sesiune)
ora 16.30
  • Ali Carter vs Stephen Maguire (prima sesiune)
  • Judd Trump vs Hossein Vafaei (prima sesiune)
ora 21.00
  • Luca Brecel vs Dave Gilbert (sesiunea decisivă)
  • Tom Ford vs Ricky Walden (sesiunea decisivă)
Duminică, 21 aprilie
ora 12.00
  • Mark Selby vs Joe O’Connor (prima sesiune)
  • Zhang Anda vs Jak Jones (sesiunea decisivă)
ora 16.30
  • Shaun Murphy vs Lyu Haotian (prima sesiune)
  • Judd Trump vs Hossein Vafaei (sesiunea decisivă)
ora 21.00
  • Ali Carter vs Stephen Maguire (sesiunea decisivă)
  • Tom Ford vs Ricky Walden (sesiunea decisivă)
Luni, 22 aprilie
ora 12.00
  • Shaun Murphy vs Lyu Haotian (prima sesiune)
  • Gary Wilson vs Stuart Bingham (sesiunea decisivă)
ora 16.30
  • Mark Selby vs Joe O’Connor (sesiunea decisivă)
  • Mark Williams vs Si Jiahui (prima sesiune)
ora 21.00
  • Robert Milkins vs Pang Junxu (prima sesiune)
  • Gary Wilson vs Stuart Bingham (sesiunea decisivă)
;Marți, 23 aprilie
ora 12.00
  • Kyren Wilson vs Dominic Dale (prima sesiune)
  • Ding Junhui vs Jack Lisowski (prima sesiune)
ora 16.30
  • Mark Allen vs Robbie Williams (prima sesiune)
  • Mark Williams vs Si Jiahui (sesiunea decisivă)
ora 21.00
  • Robert Milkins vs Pang Junxu (sesiunea decisivă)
  • Barry Hawkins vs Ryan Day (prima sesiune)
Miercuri, 24 aprilie
ora 12.00
  • Kyren Wilson vs Dominic Dale (sesiunea decisivă)
  • Ding Junhui vs Jack Lisowski (sesiunea decisivă)
ora 16.30
  • Mark Allen vs Robbie Williams (sesiunea decisivă)
  • Ronnie O’Sullivan vs Jackson Page (prima sesiune)
ora 21.00
  • John Higgins vs Jamie Jones (prima sesiune)
  • Barry Hawkins vs Ryan Day (sesiunea decisivă)
Joi, 25 aprilie
ora 15.00
  • Ronnie O’Sullivan vs Jackson Page (sesiunea decisivă)
ora 21.00
  • John Higgins vs Jamie Jones (sesiunea decisivă)
Campionatul Mondial de snooker se desfășoară în perioada 20 aprilie - 6 mai și va avea acoperire totală pe Eurosport și în aplicația Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo